Se impune ca la nivel european să existe o instituţie operativă, care să cerceteze, în cel mai scurt timp, abaterile operatorilor economici în raport cu cetăţenii europeni, a transmis joi pentru AGERPRES, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu.
"Spuneam noi la un moment dat Comisiei Europene că ne-am dori o instituţie operativă, nu numai una care să mute hârtiile dintr-o ţară într-alta. Credem şi astăzi cu tărie că (e nevoie n.r) de o instituţie europeană de anvergura cel puţin a autorităţii noastre, pentru că suntem una dintre cele mai operative autorităţi la nivel european. Cred că se impune să avem o instituţie cu valenţe europene pentru a putea cerceta în cel mai scurt timp abaterii operatorilor economici în raport cu cetăţenii europeni", a declarat, pentru AGERPRES, Horia Constantinescu, la Târgul de Turism al României.
El a subliniat că ANPC participă la TTR cu "standul Centrului European al Consumatorilor" varianta România, unde se preiau sesizările legate de activitatea operatorilor economici din spaţiul european, altul decât teritoriul României, urmând ca prin transmiterea acestora către structura centrală să fie gestionate şi evaluate de către autorităţile competente din ţara respectivă.
"Aşa cum ştiţi, în ultima perioadă s-au anulat foarte multe curse aeriene. Corespondenţa cetăţenilor români este cu Centrul European al Consumatorilor, după care Centrul European al Consumatorilor transmite în altă ţară şi tot aşa. Ar putea fi mult mai bine gestionată dacă această ramură ar deveni şi operativă, adică să poată desfăşura acele controale împreună cu colegii din alte ţări acolo unde apar situaţii de anvergura celor de care vă spuneam, anulările de curse, întârzierile, cele care au supărat şi au generat probleme consumatorilor români aflaţi în alte ţări din Europa", a explicat el.
Întrebat dacă sunt mulţi consumatori cu probleme transfrontaliere, Constantinescu a subliniat că în opinia sa este o latură mai puţin cunoscută şi tocmai de aceea nu vorbim de o avalanşă de sesizări.
"Totuşi, vorbim de o creştere anuală, în sensul că cei care probabil au apelat la serviciile acestui Centru European al Consumatorilor, înţelegând că este util, au transmis şi altora. Şi, da, se vede o creştere şi se capătă mai multă încredere în această zonă", a punctat el.
Preşedintele ANPC a precizat că cei cu astfel de probleme trebuie să se adreseze direct acestui departament, prin email, mai ales în cazul centrului european.
"Noi încercăm să cultivăm în ultima perioadă digitalizarea, în sensul transmiterii şi primirii de răspunsuri în variantă online, pentru a salva din timpul preţios al consumatorilor şi a evita deplasările aproape inutile. Ne dorim ca dosarul cu şină să rămână o istorie. Ne dorim ca toate documentele să fie eventual doar fotografiate acolo unde nu există posibilitatea scanării acestora. Iar mai ales dacă vorbim de un centru european, varianta online este cu siguranţă cea pe care o recomandăm", a spus el, conform AGERPRES
Președintele ANPC, Horia Constantinescu: Se impune să avem o instituție cu valențe europene pentru a putea cerceta abaterile operatorilor economici în raport cu cetățenii europeni
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Escrocheria prin care o pensionară din Cluj s-a trezit fără 20.000 de euro. De la un apel telefonic care părea oficial, a rămas fără economii
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



