Lovitură devastatoare încasată de italianul cu 8 clase, care s-a dat medic! Acesta urmează să fie dat în judecată chiar de unul dintre spitalele în care a operat.
Grupul Monza România a oferit, marți, primele lămuriri cu privire la scandalul creat în jurul parcagiului italian cu 8 clase și care s-a dat medic plastician și care a efectuat mai multe operații în România. Spitalul afirmă că doctorul „Matthew Mode” (numele real Matteo Politi) a operat o singură pacientă, adusă de la un alt spital, după care s-a încheiat colaborarea. Compania a precizat că se consideră parte lezată în acest scandal, scrie Digi24.ro.
„Grupul Monza România anunţă că există toată deschiderea din partea instituţiei, în legătură cu investigaţia care îl priveşte pe Matteo Politi.
Grupul Monza se declară parte lezată în acest context şi a iniţiat demersurile judiciare necesare împotriva lui Matteo Politi.
Acesta a solicitat o colaborare, în decembrie 2018, cu Grupul Monza pentru o intervenţie chirugicală a unei paciente a lui Matteo Politi. În vederea acestei colaborări, Matteo Politi a prezentat actele necesare, inclusiv parafa de medic eliberată de Direcţia de Sănătate Publică.
Menţionăm că a fost realizată o singură intervenţie chirurgicală. Intervenţia chirurgicală a avut loc la Centrul Medical Monza, în luna decembrie 2018, pentru o pacientă căreia Matteo Politi îi oferise, în prealabil, consultaţie preoperatorie într-o altă instituţie medicală.
Niciun alt pacient al Grupului Monza nu a fost consultat sau operat de către Matteo Politi.
Întreaga echipă a Grupului Monza România va lucra în strânsă legătură cu toate instituţiile implicate în ancheta referitoare acestui caz.
Până la această colaborare punctuală, din decembrie 2018, Matteo Politi nu a mai avut nicio altă colaborare cu Grupul Monza (din Italia sau din România)”, anunță Spitalul Monza.
Vezi și Toți șoferii sunt vizați! Această schimbare a codului rutier vă poate aduce amenzi usturătoare
Vești importante pentru toți românii! Ce se întâmplă cu medicul de familie
Prima lovitură uriașă pentru italianul cu 8 clase, care s-a dat drept medic: Cine îl dă în judecată
Trending

30 marActual
Schimbare pentru noile buletine, după valuri de reclamații. Decizia a intrat în vigoare din martie 2026

30 marSocial
Crește vârsta de pensionare pentru milioane de români. Noua lege, gata în aprilie

30 marActual
Cum și când se dă indexul la E.ON. Beneficiile autocitirii

07:51Actual
Plafonarea prețului la alimente, prelungită. Lista completă de produse care nu se scumpesc, până pe 30 iunie 2026

30 marActual
[P]Cum aleg marile companii un scaun de birou StableDesk pentru spațiile office moderne și de ce

12:08Actual
Cum vrea Notino să transforme beauty-ul într-un ecosistem digital complet

11:03Actual
Cozonac și pască, Salmonella sau Listeria. Pericolele din spatele deliciilor de Paște
Articole Similare

12:08Actual
Cum vrea Notino să transforme beauty-ul într-un ecosistem digital complet

11:03Actual
Cozonac și pască, Salmonella sau Listeria. Pericolele din spatele deliciilor de Paște

07:51Actual
Plafonarea prețului la alimente, prelungită. Lista completă de produse care nu se scumpesc, până pe 30 iunie 2026

30 marActual
Cum și când se dă indexul la E.ON. Beneficiile autocitirii

30 marActual



