Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a oferit, luni, o primă reacție în cazul fetiței accidentate mortal de un polițist, pe o trecere de pietoni din Sectorul 1 al Capitalei.
„Din păcate, pe 13 ianuarie, un polițist din cadrul Secției 5 a accidentat două minore, una în vârstă de 11 ani, Raisa, pierzându-și viața, iar Maria suferind mai multe traumatisme, astăzi
Regret enorm această tragedie care a șocat o țară întreagă și dincolo de funcția ministerială sunt tatăl unei fetițe de vârstă apropiată cu Raisa, iar sentimentul este cutremurător.
Vorbim de o faptă ireparabilă, însă, pentru familia îndoliată și pentru opinia publică, am obligația să dispun măsuri în limita competențelor legale și să prezint rezultatele.
Așadar, imediat după producerea acestei tragedii, am solicitat transparență și celeritate în acest caz. Am sprijinit nemijlocit procurorul. Imediat ce s-a pus în mișcare acțiunea penală, polițistul a fost pus la dispoziția Poliției Capitalei.
Polițistul exercita o misiune de serviciu, la solicitarea structurii de evidență a populației. Nu exercita o misiune cu caracter de urgență.
Și dacă te deplasezi în misiune polițienească sau misiune de urgență, cel care conduce o mașină a Poliției are obligația să circule cu prudență. Chiar dacă te afli într-o misiune de urgență, nu ești scutit de răspunderea penală”, a afirmat, luni, Lucian Bode.
Vezi și
Înregistrarea care confirmă informația publicată, în exclusivitate, de Bugetul.ro! Polițistul a înclinat fetița pe o parte, după ce a sunat la 112
SURSE Fragment din discuția pe care polițistul a purtat-o cu operatorul 112: ‘Ce să-i fac? Ce să-i fac? – Să nu stea pe spate!’
EXCLUSIV Răsturnare de situație! În urma apelului la 112, polițistul ar fi sprijinit copila pe picior și nu ar fi verificat cu piciorul dacă mai trăiește
Imaginile care confirmă spusele Poliției Capitalei! Polițistul care a accidentat mortal o copilă pe trecerea de pietoni s-a aplecat asupra victimei și imediat a accesat telefonul mobil (Atenție! Imaginile vă pot afecta emoțional)
Prima reacție a lui Lucian Bode, în cazul fetiței accidentate mortal de un polițist: Chiar dacă era într-o misiune urgentă, nu scăpa de răspunderea penală
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 17-01-2022 10:37
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



