b 2

sursa foto:  digi24.ro

Primarul Capitalei ‘lovește’ în Gabriela Firea: Trăim într-un oraș care a fost neglijat ani de zile

Primarul Capitalei Nicuşor Dan, a transmis luni seară, la postul de televiziune B1TV, că este mulţumit de ceea ce a făcut până acum, chiar dacă are și câteva reproşuri să își facă. Edilul a adăugat că multe din lucrurile făcute deja au luat multă energie, scrie news.ro

 

 

 

„Din punctul meu de vedere, este vorba despre o viteză a administraţiei pe care trebuie foarte multe explicaţii ca să o înţelegi. Există nişte linii de tramvai care sunt de modernizat. Ca să le modernizezi trebuie să ai bani şi noi am pierdut vreo şase luni numai ca să deblocăm conturile că după cum ştiţi erau poprite de diverşi creditori. După care trebuie să faci studiile de fundamentrare ca să poţi să cheltuieşti banul public şi după aceea trebuie să găseşti şi finanţarea, în cazul nostru europeană, pe un apel de proiecte care nu s-a deschis.

În momentul în care se va deschide apelul de proiecte o să avem banii să facem linia de tramvai, dar realitatea e, dacă nu ai acces la aceste informaţii, că linia de tramvai este la fel cum am preluat de la Gabriela Firea. Asta este, în opinia mea, chestiunea”, a declarat Nicuşor Dan, luni seară, la B1TV, după ce a fost întrebat care este mesajul său pentru cei care l-au votat în funcţia de primar al Capitalei şi acum sunt nemulţumiţi.

Nicuşor Dan a adăugat că multe din lucrurile făcute deja au luat multă energie

„Multe din lucrurile pe care le-am făcut şi au luat extrem de multă energie, să stabilizăm situaţia financiară, să deblocăm conturi, să eşalonăm datoriile pe care le aveam şi să plătim o parte dintre ele, astea sunt lucrurile abstracte pe care un cetăţean obişnuit nu le vede. Eu cred că Bucureştiul are nişte probleme structurale pe care le vedem cu toţii şi problemele astea e păcat de timpul ăsta să nu ne concentrăm pe rezolvarea lor. Şi ele sunt traficul, termia şi, la baza lor, situaţia financiară. Efectele se vor vedea mai târziu”, a declarat Nicuşor Dan.

Primarul Capitalei a precizat că este mulţumit de activitatea sa

„Eu sunt mulţumit de ceea ce am făcut până acum, bineînţeles că am nişte reproşuri să îmi fac, dar în ansamblu sunt mulţumit că ne-am dus în punctele dureroase. Trăim într-un oraş care a fost neglijat ani de zile şi am mai spus, când ai un bolnav în comă, mai întâi te duci la organele vitale şi nu să îl bărbiereşti sau să îi dai o imagine comercială”, a adăugat Nicuşor Dan, scrie news.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare