Primarul Nicușor Dan vine cu vești bune! Când va fi deschis circulaţiei Pasajul Doamna Ghica: Am promis

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 25-08-2023 15:45

Actualizat: 25-08-2023 14:39

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, vineri, că Pasajul Doamna Ghica urmează să fie deschis circulaţiei în săptămâna dinaintea începerii noului an şcolar.




"La podul de pe Doamna Ghica am promis că înainte de începerea şcolilor o să dăm drumul. Şcoala începe luni, 11 septembrie, şi în săptămâna dinainte o să dăm drumul la circulaţie. O să mai rămână nişte lucrări sub pod, la amenajarea parcărilor şi mici detalii, dar se va circula pe pod în momentul în care începe şcoala", a precizat primarul Capitalei.

De asemenea, edilul a precizat că în aceste momente se fac testele obligatorii de rezistenţă a pasajului, menţionând că va fi dat în folosinţă fără recepţie, aceasta urmând a se efectua în câteva luni.

"Este obligatoriu, conform legii, este o lucrare de infrastructură şi există normative despre cum se verifică rezistenţa acestei lucrări de infrastructură.

Au venit nişte camioane încărcate şi static şi dinamic, care să vadă că structura de rezistenţă rezistă. Va fi dat în folosinţă fără recepţie, dar recepţia nu se va face în 10 ani, se va face în câteva luni după darea în folosinţă", a explicat Nicuşor Dan, citat de AGERPRES.


Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri