Probleme mari pentru un GIGANT european, la doar câteva luni de la plecarea din România

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 15-08-2017 20:28

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Un gigant european traversează o perioadă nu tocmai plăcută. Acesta se confruntă cu mari probleme financiare și a fost nevoit să depună, marți, cererea de deschidere a procedurii de insolvență, după ce principalul său acționar a refuzat să-l mai finanțeze.


Compania aeriană low-cost Air Berlin, al doilea transportator aerian din Germania, a depus marți cererea de deschidere a procedurii de insolvență, dat fiind că principalul său acționar, compania Etihad Airways din Abu Dhabi, a încetat să îi mai acorde sprijin financiar, informează DPA.


Separat, guvernul german a anunțat că va oferi Air Berlin un credit punte în valoare de 150 de milioane de euro pentru a asigura că zborurile Air Berlin vor continua și după declararea insolvenței. „Acest credit puncte va fi oferit via KfW (Banca de dezvoltare a statului german) și va fi sprijinit de o garanție publică”, au anunțat miniștrii germani ai Economiei și Transportului, într-un comunicat comun, potrivit
Agerpres.


Cel mai mare operator din Germania, Lufthansa dorește ca să preia unele părți din operațiunile Air Berlin, astfel că a demarat o serie de discuții cu reprezentanții companii.


În luna ianuarie a acestui an, Air Berlin anunța că, din februarie, renunță la cursele aeriene cu România.

Începând cu anul 2008, Air Berlin a înregistrat profit doar în anul 2012m iar ultimii ani a fost ținută pe linia de plutire doar prin sprijinul oferit de Etihad Airways, care deține o participație de 29,2%.

Vezi și Alertă de la Guvern! O nouă ordonanță cu impact asupra tuturor românilor

Râzi cu lacrimi! Mail intern: ce cuvinte au fost interzise românilor de o companie străină cu sediul în țara noastră


Văduva unei regretate vedete o atacă dur pe Carmen Dan: ''Știți cum mă simt? Fraieră, batjocorită, hărțuită...''

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri