Probleme pentru doctorul care s-a oferit voluntar să se infecteze cu Covid-19! A fost reclamat la Colegiul Medicilor

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 18-01-2021 11:02

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Medicul ieșean Răzvan Constantinescu are probleme. Doctorul care, la începutul pandemiei, s-a oferit voluntar pentru a se infecta cu SARS-CoV-2 a fost reclamat la Colegiul Medicilor.


Medicul Adrian Cacoveanu din București a distribuit pe Facebook un articol care anunța că „3.150 de persoane au paralizat după vaccinul COVID-19” - un fake news. Un alt doctor, Răzvan Constantinescu din Iași, scrie că „așa-zisele vaccinuri sigure și eficiente sunt produse experimentale (și inutile) pentru care nici măcar producătorii nu-și asumă responsabilitatea”. Ambii au fost reclamați Colegiului Medicilor, potrivit informațiilor obținute de
Libertatea.

Nu toți medicii susțin campania de vaccinare împotriva COVID-19. Unii au ales chiar să militeze împotriva imunizării, inclusiv prin răspândirea de informații false.


Este și cazul medicului chirurg Adrian Cacoveanu din București, care a publicat pe pagina sa de Facebook mai multe informații referitoare la vaccinul anti-COVID-19 din categoria „fake news”.Spre exemplu, medicul bucureștean a distribuit, vineri, 15 ianuarie, un articol, apărut inițial pe site-ul burebista2012.blogspot.com, intitulat: „Raport CDC: 3.150 de persoane paralizate după vaccinul COVID-19 – «Nu-și mai pot desfășura activitățile zilnice normale»”.


Într-o altă postare făcută pe Facebook în cursul acestei săptămâni, medicul chirurg îi critica în termeni duri pe colegii săi care s-au vaccinat. „Dacă sute de cadre medicale s-au vaccinat cu aceste otrăvuri de time-bombs patologice, atunci Timișoara trebuie carantinată pentru următorii 20-50 de ani, cel puțin”, scrie Adrian Cacoveanu.

O altă sesizare pentru încălcarea Codului de Deontologie Medicală a fost depusă, potrivit sursei citate, și pe numele doctorului Răzvan Constantinescu, de la Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie din Iași, un cunoscut partizan al teoriilor conspiraționiste.

„Așa-zisele vaccinuri sigure și eficiente sunt produse experimentale (și inutile) pentru care nici măcar producătorii nu-și asumă responsabilitatea”, a scris Răzvan Constantinescu într-o postare făcută, în data de 5 ianuarie, pe Facebook.

Vezi și

SURSE Omul lui Marcel Vela ar putea ajunge la șefia unei instituții de forță!

Legea a intrat în vigoare! Acești români se pot pensiona mai devreme



Vestea momentului! Statul vine cu noi beneficii pentru milioane de români. Vezi dacă te afli printre ei

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri