Zilele trecute, Bugetul.ro vă dezvăluia, în exclusivitate, că președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Eduardt Cozminschi, ar urma să fie înlocuit din funcție.
„Pentru Cozminschi, s-ar fi găsit deja un înlocuitor. Potrivit informațiilor intrate în posesia Bugetul.ro, acesta ar proveni din zona Banatului”, scriam miercuri, 13 ianuarie, AICI.
Ei bine, conform unor surse politice, la șefia Protecției Consumatorilor ar urma să fie instalat, în locul lui Cozminschi, omul lui Marcel Vela, președinte al PNL Caraș-Severin.
Este vorba despre Claudiu Dolot, actual șef al BCR Caraș-Severin.
Dolot a fost membru PDL și a trecut în barca liberalilor, odată cu fuziunea dintre fostul partid al lui Traian Băsescu și PNL.
Eduardt Cozminschi, plan de amenzi la ANPC
La finalul săptămânii trecute, Cozminschi le-ar fi impus un plan de amenzi comisarilor ANPC.
Potrivit unei directive interne, intrate în posesia Bugetul.ro, comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor vor avea de îndeplinit un plan de amenzi. Practic, vor fi înăsprite controalele asupra agenților economici.
Comisarii ANPC din Capitală sunt revoltați de această măsură impusă chiar de șeful Protecției Consumatorilor, Eduardt Cozminschi, vineri, 15 ianuarie 2021.
După ce că sunt copleșiți de reclamații, acum ei vor avea de realizat și un plan de amenzi.
„Ordinul” lui Cozminschi este, pe de-o parte, surprinzător, având în vedere că, potrivit informațiilor intrate în posesia Bugetul.ro, acesta este în ultimele zile de mandat.
Căci, după cum am anunțat încă de zilele trecute, liberalul din Botoșani urmează să fie schimbat de la șefia instituției.
Lui Eduardt Cozminschi i s-ar fi găsit deja un înlocuitor, care, potrivit informațiilor intrate în posesia Bugetul.ro, provine din zona Banatului.
Bugetul.ro vă prezintă circulara internă prin care se stabilește PLANUL DE AMENZI pe care îl vor avea comisarii ANPC:

Vezi și
Legea a intrat în vigoare! Acești români se pot pensiona mai devreme
Vestea momentului! Statul vine cu noi beneficii pentru milioane de români. Vezi dacă te afli printre ei
Vești importante pentru acești români! Ce criterii trebuie să îndeplinească pentru a ieși la pensie