Proiect adoptat de deputați: Crește vârsta de pensionare! Ce salariați sunt vizați

Autor: Ancuța Paraschivoiu

Publicat: 20-06-2018 22:21

Actualizat: 20-06-2018 20:31

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Camera deputatților a adoptat, astăzi, un important proiect de lege prin care vârsta de pensionare crește pentru această categorie de salariați. 


Potrivit inițiativei legislative, medicii militari vor ieși la pensie la aceeași vârstă ca și colegii lor din viața civilă, adică 65 de ani. În prezent, aceștia se pot pensiona la vârsta de 56 de ani și zece luni, vârsta de pensionare a acestora urmând să se majoreze până la 60 de ani în 2030.


“Menținerea actualelor reglementări creează accentuarea deficitului de personal medical în sistemul de securitate națională, ordine publică și apărare națională, angajatorii privați pe acest segment beneficiind, fără investiții prealabile în formarea și dezvoltarea acestora, de experiența și expertiza medicilor și asistenților medicali militari”, consideră cei ce au propus modificarea statutului cadrelor militare.


Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie adoptat de Senat, promulgat de Klaus Iohannis și publicat în Monitorul Oficial.


Vezi și Dezastru fără precedent! Statul român ne lasă să bem apă cu E.coli! Ce mari producători îmbuteliază apă infestată

Toți românii sunt vizați: Ce se va întâmpla cu cardurile de sănătate

EXCLUSIV! Motivul real pentru care Dragnea nu-l vrea pe Vlase la SIE! Cine s-ar afla în spatele deciziei

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri