Proiect de lege! Ce se întâmplă cu mașinile percheziționate fără mandat

Autor: Dumitrașcu Nicoleta

Publicat: 25-03-2019 16:45

Actualizat: 25-03-2019 16:25

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro



Proiectul de lege inițiat de ministrul de Interne, Carmen Dan, și de fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, extinde atribuțiile polițiștilor și în ceea ce privește percheziția mașinilor și bagajelor.

Până acum acest gen de percheziție era condiționat de existența unui mandat emis de judecător sau de săvârșirea flagrantă sau iminența unei infracțiuni, polițiștii pot percheziționa automobilele și bagajele doar dacă li se pare ceva în neregulă.




Proiectul introduce o distincție între percheziția corporală, a mașinii personale sau a bagajelor efectuată în cadrul procedurii penale și ”percheziția polițienească”.

Prima se realizează pentru obținerea unui probatoriu, pe când cealaltă ar fi ”pentru asigurarea condițiilor de securitate a integrității persoanelor”, fie a celui controlat, fie a polițistului sau a unor terțe persoane.

Pe lângă percheziția corporală, este prevăzut și controlul bagajelor care, în primă fază, se realizează prin ”palpare și apăsare”. La cererea polițistului, posesorul bagajului va fi obligat să-l deschidă. În plus, polițiștii rutieri vor avea dreptul să facă percheziții ale autoturismelor care sunt oprite în trafic pentru controale de rutină, doar dacă li se pare ceva suspect. Dacă până acum, cetățenii aveau dreptul de a cere un document care să justifice percheziția, pe viitor însă polițiștii vor putea să ignore această cerere.

De asemenea, este reglementat dreptul polițiștilor de a folosi electroșocuri, precum și cel de a utiliza forța fizică împotriva persoanelor care opun ”rezistență pasivă”, adică cele care nu folosesc forța împotriva oamenilor legii, dar nici nu se supun ordinului polițiștilor, cum ar fi refuzul de a se deplasa în direcția indicată de polițist.

Proiectul de lege a fost depus la Senat pentru dezbatere publică înainte de a intra în procedură parlamentară, informează dcbusiness.ro

Vezi și

EXCLUSIV Ecaterina Andronescu face lumină! Cine va fi candidatul PSD la alegerile prezidențiale


Vești pentru șoferi! Cei care au permisul suspendat ar putea avea parte de acest beneficiu


Dezastru pentru șoferi! Puteți primi amenzi colosale pentru această faptă

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri