Mai mulţi parlamentari social-democraţi şi independenţi au depus la Senat o iniţiativă legislativă pentru recunoașterea unei vechi meserii. Mai mult, oficialii vor să înființeze și un Colegiu Național.
Este vorba despre Colegiului Naţional al Moaşelor din România (CNMR).
„În prezent reglementările existente cu privire la exercitarea profesiei de moaşă nu sunt armonizate cu reglementările Uniunii Europene în domeniu. Aproximativ 1000 de moaşe au obţinut licenţă de moaşă prin absolvirea de programe universitarea de stat acreditate, dar sunt neintegrate adecvat sau deloc în sistemul de sănătate. Posturile care ar trebui să fie deţinute de moaşe sunt ocupate de alţi lucrători din sănătate care nu au competenţele necesare. Absolventele facultăţilor se află în imposibilitatea de activare şi deci de practicarea profesiei pentru care statul le-a finanţat", precizează iniţiatorii în expunerea de motive.
Proiectul arată şi ce implică această profesia şi scopul principal al unei moaşe.
„Profesia de moaşă este o profesie liberală, în domeniul sănătaţii materno-infantile ce se extinde la îngrijirea femeii de vârstă fertilă, sănătate sexuală, consiliere şi planning familial şi este furnizoare de servicii de sănătate, servicii medicale şi servicii conexe actului medical", se arată în textul proiectului, al cărui principal iniţiator este deputatul PSD, Tamara Ciofu.
Vezi și Toți românii sunt vizați: Ce se va întâmpla cu cardurile de sănătate
Victor Ponta dă în judecată un cunoscut centru comercial: Ce daune uriașe cere și pentru ce
Proiect inedit al parlamentarilor social-democrați: Apare o nouă meserie
Trending

07:54Actual
Prăbușirea Elenei Băsescu EBA. Fiica cea mică a fostului președinte al României a dispărut din prim-planul vieții publice

08 febPolitica
Implozie la PNL, după ce Hubert Thuma l-a acuzat pe Ilie Bolojan că nu l-a susținut pe Crin Antonescu în cursa prezidențială

08:22Entertainment
Unde lucrează sora lui Mircea Badea. Deși este plecată din România, Naty câștigă bani de la televiziunea unde este angajat și faimosul său frate

08 febActual
Locul de muncă pe care este mare bătaie în România, datorită salariului. Angajatul primește până la 30.000 de lei pe lună

09:41Actual
Prăjiturile de lux ale Dacianei Sârbu, fosta soție a lui Victor Ponta. Fosta europarlamentară are o cofetărie de fițe

10:22Actual
Ziua Z pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă va fi judecat pentru propagandă legionară

08:59Actual
Salariul ospătarilor de la Guvern a dispărut. Ilie Bolojan nu mai dă mese după ședințele de la Palatul Victoria

08 febActual
Utilizatorii iPhone, avertizați asupra colectării masive de date de către aplicații

08:22Actual
Cine este, de fapt, patronul Prima TV. Are legături strânse cu omul care a creat gigantul Digi România

08 febActual
Cât câștigă liderii religioși din România în 2026. Diferențe între preoți ortodocși, catolici și alți clerici
Articole Similare

08 febEconomie
Atenționarea lui Mugur Isărescu dă fiori. România se află într-o situație delicată din punct de vedere economic

07 febEconomie
BNR avertizează asupra riscurilor economice din 2026. Ce spun băncile despre taxe, credite și piața muncii
07 febEconomie
Greșeală de 44 de miliarde de dolari: O bursă crypto a trimis din greșeală o avere utilizatorilor săi

06 febEconomie
Majorările de taxe din 2025 au adus încasări record la bugetul de stat

06 febEconomie



