Un proiect de lege inițiat de fostul primar liberal Corneliu Olar, deputat în Legislativ, a fost depus la Camera Deputaților și prevede noi beneficii pentru o anumită categorie de bugetari. Deși mai mulți deputați din PSD, PNL, PMP şi UDMR au susținut inițiativa legislativă, liberalul și-ar fi retras semnătura de pe proiect, după ce a fost mustrat de propriul partid.
Potrivit proiectului, parlamentarii vor ca primarii să beneficieze de pensii speciale. Mai precis, se vrea acordarea unei indemnizaţii pentru limită de vârstă primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene.
Deși liberalul Corneliu Olaru și-a retras semnătura de pe acest proiect, acesta susține că va vota pentru adoptarea lui.
La vot, voi vota pentru!, a spus deputatul, precizând că nu știa că există o decizie a partidului care nu susține ideea de pensii speciale. ”Dumneavoastră le spuneți pensii speciale, eu le-am numit indemnizații pentru limită de vârstă”, a adăugat acesta.
Proiectul prevede că ''începând cu 1 ianuarie 2019, primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleiaşi legi, sau ale altor legi speciale, au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat. Primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de CJ beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limita de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.''
Mai mult, aleșii propun ca indemnizaţia să se cumuleze cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public, precum şi cu orice alte venituri realizate.
Vezi și Bomba din Guvern! Minciuna populistă despre salariile medicilor! Ce le-a ascuns Guvernul românilor
“Cuantumul indemnizaţiei pentru limita de vârstă se acordă în limita a trei mandate complete şi se calculează ca produs al numărului de mandate cu 0,25 din salariul de bază minim brut garantat în plată. Indemnizaţia se actualizează ori de câte ori se majorează sau se indexează salariul de bază minim brut garantat în plată. Cuantumul indemnizaţiei se suportă din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale şi se plăteşte de către acestea”, se mai arată în proiect.
De asemenea, în proiect este menționat că nu beneficiază de această indemnizaţie primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de CJ care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea, în calitate de primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte de CJ, a unei infracţiuni de corupţie. Cei care sunt urmăriţi penal nu sunt îndreptăţiţi să primească indemnizaţia până la pronunţarea definitivă a instanţei de judecată, prevede proiectul.
Vezi și (DOVADĂ VIDEO) Lovitură de TEATRU! Kaufland face publice IMAGINILE care răstoarnă situaţia
Parlamentarii își justifică propunerea prin ”nivelul redus al pensiilor pentru limita de vârstă de care beneficiază aceşti aleşi locali generează profunde inechităţi între pensiile primite de aceştia şi pensiile primite de unii subordonaţi ai acestora”.
Inițial, proiectul de lege a fost semnat de: Bogdan Gheorghe Dănuț, Gîăină Mihăiță, Marica Petru Sorin, Nistor Laurențiu, Roman Ioan Sorin și Toma Ilie de la PSD, Corneliu Olar (PNL), Sorin Roman (PSD), Gheorghe Baciu (PMP), Benedek Zacarie (UDMR).
Iniţiativa legislativă se află în dezbatere publică la Camera Deputaţilor până în data de 16 aprilie.
Vezi și Mega – surpriză! Ce job are acum Irina Tănase, iubita lui Dragnea
Proiect surpriză pentru acești bugetari: Ei ar putea beneficia de pensii speciale
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



