Partidul Social Democrat, prin vocea secretarului general Paul Stănescu, a ieșit la atac, vineri, în scandalul legat de CFR Călători.
Stănescu, printre altele, reacţia autorităţilor cu privire la incidentele de pe calea ferată, dar şi situaţia deratizării din Capitală, susţinând că reprezentanţii USR sunt "orbi la nevoile românilor".
„Directorul CFR, Ovidiu Vizante, este imaginea exactă a acestei guvernări PNL/USR. Niciodată ei nu sunt de vină. Dacă ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, vicepremierul Barna şi ceilalţi userişti îl apără, până în pânzele albe, pe acest individ lipsit de orice empatie faţă de acei copii şi călători, înseamnă că nu este absolut nicio diferenţă între ei. Cine se aseamănă se adună. Politica durerii în cot faţă de nevoile românilor este deviza useristă exprimată perfect de acest Vizante. Nu i-a cerut nimeni să mute trenuri şi locomotive stricate mai repede decât se poate”, susţine Stănescu, într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.
„Un pahar de apă şi un sandwich din bugetul CFR nu ar fi fost nicio pagubă. Dar cum să se gândească ei la un minim gest de compasiune, când durerea în cot este deviza asumată? Drulă îl ţine în braţe pentru că e mai important Vizante pentru el, decât toţi pasagerii din toate trenurile. Sunt orbi la nevoile românilor. S-au cocoţat pe like-urile de pe Facebook şi nu mai văd nici şobolanii din Bucureşti, nici copiii care mor de sete în trenurile oprite pe câmp, nici valul patru al pandemiei, nici creşterea euro, nici eşecul PNRR, nici agricultura care este la pământ. Această guvernare care funcţionează sub semnul şobolanului, într-o capitală a Uniunii Europene, este o ruşine”, a susţinut Stănescu.
El a adăugat că Nicuşor Dan a devenit primarul Capitalei pentru a număra şobolanii.
„Cine ar fi crezut că Nicuşor Dan va fi primar la Bucureşti ca să numere şobolanii de pe străzi şi să ne zică că sunt acelaşi număr ca şi în anii trecuţi? Dacă USR-ului i-ar fi păsat de pasagerii blocaţi în tren, Vizante era acum acasă şi nu-l mai deranja nimeni ca să-şi facă treaba de director al CFR. Iar dacă USR-ului i-ar fi păsat cu adevărat de români, împreună cu Vizante pleca şi Drulă. Dar nu le pasă. Pentru că pur şi simplu îi doare-n cot”, a mai susţinut Paul Stănescu.
Vezi și
Documente. Clotilde Armand combate ‘știrile false’ cu informații eronate
Polițiștii cer demisia Guvernului PNL-USR-PLUS-UDMR, după declarația lui Dan Barna: ‘Constatăm cu stupoare că este pe altă lume’
PSD iese la atac! 'Politica durerii în cot faţă de nevoile românilor este deviza useristă exprimată perfect de acest Vizante'
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



