Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a susținut marţi în emisiunea Talk News de la Prima News TV, că prezidențiabilul formațiunii din care face parte, va fi foarte probabil, premierul Nicolae Ciucă, pentru că acesta corespunde profilului descris.
”PNL va susţine pentru funcţia de preşedinte un lider puternic, un lider care va uni, nu unul care să dezbine, va susţine acolo un om educat moral, un om educat. Din punctul nostru de vedere, trebuie să fie o figură care trebuie să se ridice peste stânga, dreapta, centru, trebuie să fie un om pentru toţi românii”, a spus Ionuţ Stroe, despre portretul candidatului PNL la alegerile prezidenţiale.
Întrebat dacă acesta va fi premierul Nicolae Ciucă, Ionuţ Stroe a răspuns: ”Da, foarte probabil, corespunde profilului descris”.
El a precizat că nu s-a luat o decizie privind modul în care îşi vor desemna candidatul la prezidenţiale.
Despre o candidatură comună PSD-PNL, Stroe a menţionat că mereu liberalii au candidat singuri. ”Mereu am construit candidaturi, nu se pune problema în acest moment de candidaturi comune”, a spus el, arătând că protocolul de colaborare cu PSD priveşte doar guvernarea, scrie news.ro
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, despre prezidențiabilul partidului: Nicolae Ciucă, foarte probabil, corespunde profilului descris
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

26 octSocial
Amendă pentru românii care nu au asigurare obligatorie la casă. Cât costă PAD și ce lege o susține

26 octPolitica
Salariu uriaș pentru Luca Niculescu. Atât încasează noul premier, fără sporuri și alte beneficii

11:30Economie
Taxe și impozite mai mari, TVA de până la 26%. Radu Georgescu, economist celebru, a venit cu prognosticul sumbru

09:00Social
Traian Băsescu are soluția pentru pensionarii cu venituri mici. Propunerea fostului șef de stat

26 octPolitica
Harta României se schimbă. De când va avea loc comasarea localităților mici

07:00Social
Gratuit pentru cei din Sectorul 6, București, până pe 30 octombrie 2026. Nu sunt puși la plată cei care vor să scape de mobilierul vechi și altele

10:30Social
Administrația de proprietari nu are voie să-ți folosească banii astfel. Ce este strict interzis

26 octEconomie
A crescut prețul gazului. De când ar putea să se scumpească și facturile de la furnizori

06:30Horoscop
Horoscop financiar 27 octombrie 2026. Câștiguri și cheltuieli

26 octSocial
ANM anunță furtuni în România, zilele următoare. Zonele vizate de vreme rea
Articole Similare

13:10Economie
Curs valutar BNR 27 octombrie 2026: cotații euro, dolar și aur

06:30Horoscop
Horoscop financiar 27 octombrie 2026. Câștiguri și cheltuieli

26 octEconomie
Curs valutar BNR 26 octombrie 2026: Euro la 5.3467 lei, dolarul la 4.7745 lei

26 octHoroscop
Horoscop financiar 26 octombrie: Previziuni complete zodii

24 octActual



