Inevitabilul s-a produs. Pensionarul de lux de la CEC Bank, Radu Ghețea, cel care încasa o pensie de peste 9.000 de lei pe lună, dar și un salariu de 27.000 de euro de la instituția de stat la cârma căreia se afla, a fost scos complet din schemă.
Nou președinte al CEC Bank este, potrivit mai multor surse din piața, cunoscutul bancher, Dan Sandu, care a mai fost în cărți pentru acest post și în anii trecuți. De fapt, de fiecare dată când s-a vorbit despre schimbarea conducerii CEC Bank, numele său a apărut în prim plan.
Vezi și ȘOC! Să fie oare acesta MOTIVUL REAL al demiterii lui Țuțuianu? Detalii (ascunse) despre afacerea acestuia cu armament!
Sandu are experienţă de peste 20 de ani în sistemul bancar, perioadă în care a lucrat la BNR, ca arbitrajist şef şi directorul Direcţiei de Administrare a Rezervelor Internaţionale şi Operaţiuni de Piaţă, Citibank România, ca chief dealer, trezorier, director al Departamentului de Commercial Banking şi membru în Consiliul de Administraţie (CA), Millennium Bank, unde a fost director general adjunct şi membru în CA, şi la Bank Handlowy w Warszavie din Polonia, unde a ocupat funcţia de director al diviziei de Consumer Banking, potrivit CV-ului postat pe pagina de internet a Transelectrica.
Sandu a fost și membru al Consiliului de Supraveghere al Transelectrica.
Vezi și Acuze dure la adresa ING Bank! Ce ar face banca fără a-și înștiința clienții – REACȚIA avocatului Gheorghe Piperea
Radu Ghețea dat afară de la CEC Bank! Detalii interesante despre succesorul lui
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



