Raluca Turcan anunță cifre uriașe la evaluarea dosarelor de pensii, într-un timp record pentru actualul sistem. Ce se întâmplă cu restul dosarelor

Autor: Ion Motea

Publicat: 13-03-2021 20:15

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro


Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a declarat că în aproximativ o săptămână și jumătate au fost evaluate la nivelul întregii țări aproximativ 160.000 de dosare de pensii. 



”160 000 de dosare de pensii au fost deja evaluate în toată țara, într-o săptămână și jumătate de la inițierea acestui demers.




Vizita pe care am făcut-o la Casele de pensii ale sectoarelor 1, 2 și 5 din București îmi confirmă faptul că activitatea din teritoriu se desfășoară într-un ritm alert, în ciuda resurselor limitate. De altfel, unul dintre proiectele importante ale ministerului pe termen scurt este finanțarea cu fonduri europene a dotării caselor de pensii cu echipamentele necesare derulării activităților curente și a procesului de evaluare. Țin să îi felicit pe oamenii pe care i-am întâlnit, angajați ai caselor de pensii din cele trei sectoare, pentru efort și pentru implicare.




 Colectarea tuturor datelor necesare, prin softul de care dispunem, va permite ca, după adoptarea noii soluții legislative la care lucrăm acum, toate cele 5 milioane de dosare de pensii să fie supuse recalculării într-un timp foarte scurt”, a scris Raluca Turcan pe Facebook.


Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri