protest piata victoriei

sursa foto:  stirilekanald.ro

Raluca Turcan reacționează dur și anunță măsuri pentru protestatari: ‘Condamn acele manifestări care îndeamnă la nerespectarea regulilor’

Vicepremierul României,Raluca Turcan, a condamnat ‘sfidarea’ de care unii români dau dovadă, nerespectând regulile de distanțare socială, și spune că Guvernul va urmări aplicarea legii față de aceștia.

 

„Guvernul din care fac parte respectă şi garantează deopotrivă libertatea de exprimare, dar şi dreptul la sănătate. Aşadar, condamn acele manifestări care îndeamnă la nerespectarea regulilor, care sfidează, pur şi simplu, nişte măsuri pe care autorităţile statului, în acord cu reguli existente la nivel mondial, le solicită pentru a rezolva problemele generate de criza SARS-CoV-2 şi în acelaşi timp pentru a asigura sănătatea populaţiei”, a declarat Raluca Turcan, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Sibiu.

Citește și: Se anunță noi proteste de amploare contra Guvernului! Cine lansează apelul la protest

Ea a spus că au revoltat-o imaginile pe care le-a văzut, făcând referire la oameni care, aflaţi în mijloacele de transport în comun, nu purtau măşti, „sfidând cerinţele” autorităţilor, dar şi la unii dintre cei adunaţi vineri seară în Piaţa Victoriei din Bucureşti, care nu au respectat regulile de distanţare socială.
„În acelaşi timp, mulţi dintre cei care protestau chiar şi în Piaţa Victoriei sau nu respectau aceste reguli de distanţare sau de purtare obligatorie a măştii în spaţii închise erau şi beneficiari, de exemplu, ai indemnizaţiei de îngrijire a copilului pe perioada suspendării cursurilor, erau şi beneficiari de şomaj tehnic, măsură pe care Guvernul a luat-o tocmai pentru a sprijini financiar oameni ale căror locuri de muncă au fost afectate pe perioada crizei.
Unii dintre ei, dintre cei care protestau, erau chiar şi beneficiari ai produselor de sprijin economic, cum este şi produsul IMM Invest. Aşadar, erau oameni care beneficiau de măsuri luate de către statul român pentru protecţia lor şi a celor din jur şi concluzia mea este una cât se poate de clară: nu poţi în permanenţă să aştepţi măsuri din partea statului, să ceri măsuri din partea statului şi ţie să nu-ţi pese, să nu-ţi pese de nişte reguli care nu te vizează doar pe tine, care îi vizează pe cei din jurul tău, îi vizează pe toţi cei care au dreptul să trăiască sănătoşi”, a adăugat Raluca Turcan

Vicepremierul a spus că Guvernul va urmări aplicarea legii.

„În concluzie, vreau să vă spun faptul că solicit şi vom urmări aplicarea legii pentru toţi cei care îndeamnă la nerespectarea legii. Toţi care sfidează măsurile pentru sănătatea celor din jurul lor şi pentru sănătatea întreii populaţii trebuie să respecte rigorile legii”, a precizat ea.

Citește și:

Un nume greu din politică încearcă să își ascundă șpăgile de autorități, dar acestea închid ochii

EXCLUSIV Guvernul Orban, lovitură pentru angajații din SRI, SPP, STS, militari, jandarmi și pompieri! Dumitru Coarnă: ‘Le-a amputat din drepturi’

Ordonanța de Urgență a fost aprobată azi! Vești uriașe pentru zeci de mii de polițiști! Anunțul făcut de Marcel Vela

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare