Cred că demisiile politice au fost suficiente, pentru moment este important să se găsească toate persoanele care efectiv s-au făcut vinovate de grozăviile care au fost descoperite, a transmis președintele Klaus Iohannis referitor la mesajul PSD privind o demisie de onoare şi a ministrului PNL al Culturii, Raluca Turcan.
”Cred că demisiile politice au fost suficiente, pentru moment este improtant să se găsească toate persoanele care efectiv s-au făcut vinovate de grozăviile care au fost descoperite”, a spus preşedintele Klaus Iohannis
Şeful statului s-a referit şi la nominalizările PSD pentru ministerele Muncii şi Familiei. ”Cele două portofolii aşteaptă noi titulari. Premierul m-a informat despre intenţia de a pune două perasoane şi probabil miercuri deja vor depune jurământul”, a afirmat Iohannis.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a afirmat că şi Raluca Turcan, fiind una din persoanele care au avizat azile ale groazei, ar trebui să facă un pas în spate, pentru că este un gest de demnitate politică.
Raluca Turcan, 'salvată' de președintele Klaus Iohannis în scandalul 'Azilele Groazei': Cred că demisiile politice au fost suficiente
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

02 noiSocial
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

02 noiSocial
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

02 noiEconomie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

02 noiEconomie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

02 noiSocial
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

02 noiExterne
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

02 noiEconomie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați

02 noiSocial
Secretul nordicilor prin care ții căldura în casă. Metoda care poate reduce pierderile de căldură

02 noiSocial
Schimbare pentru pensionarii din România. Taloanele de pensie ar urma să fie modificate pentru unii seniori

02 noiSocial
Când ajung noile taloane mov la seniori. CNPP a anunțat cine le va primi
Articole Similare

02 noiActual
[P]Blackjack online: reguli, variante de joc și elemente esențiale pentru începători

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual



