Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, declarat la Antena 3 că UE a alocat deja 37 de miliarde de euro pentru a combate criza în țările afectate grav de coronavirus.
Ca urmare a declarației fostului premier Petre Roman, în care acesta se arăta indignat de modul în care UE a gestionat criza declanțată de coronavirus, Rareș Bogdan a anunțat că UE a alocat deja și aprobat, 37 de miliarde de euro, bani care vor fi dați în următoarele 6 luni de zile, în țările afectate grav de coronavirus.
„La nivelul UE au fos alocate deja și aprobate, 37 de miliarde de euro, bani care vor fi dați în următoarele 6 luni de zile, pentru a încerca să contracarăm practic criza companiilor, în țările afectate grav de coronavirus. România intră în rândul acestor țări. Probabil va avea o alocare între 700000000-1 200000000 din acești prim bani”, a informat prim-vicepreședintele PNL.
„De asemenea la nivelul Guvernului există o celulă de criză care se ocupă strict de partea economică”, a adăugat Rareș Bogdan.
„Uniunea Europeană și Comisia Europeană nu au reușit până în prezent să adopte o atitudine coordonată. N-au reușit. E un lucru care pe mine mă doare rău de tot. Acum era momentul ca Uniunea Europeană să aibă un reziliment puternic. Să zică : Iată ce putem face împreună! N-au făcut nimic din toată treaba asta. Fiecare pentru el, bine dacă-i fiecare pentru el atunci noi românii să fim pentru noi și să avansăm cu măsuri în favoarea economiei românești și a întreprinzătorilor români” a declarat Petre Roman.
Vezi și:LIDL confirmă mutarea fără precedent dezvăluită de Bugetul.ro: S-a întâmplat în circa 70 de magazine
Legea prin care se acordă zile libere pentru părinți când se închid școlile a fost publicată în Monitorul Oficial
Rareș Bogdan afirmă: La nivelul UE au fost alocate 37 de miliarde de euro pentru a încerca să contracarăm practic criza!
Trending

02 marPolitica
Călin Georgescu și-a făcut partid. Nume cu greutate printre fondatorii „România Românilor”

02 marActual
Baza militară de la Deveselu a fost ridicată la nivelul de alertă „BRAVO” pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu

02 marActual
Andrei Caramitru strigă: 'PÂRNAIE. Multă pârnaie". Progresistul a găsit vinovații pentru problemele economice ale României

02 marActual
Efectele războiului din Orientul Mijlociu sunt mai grave decât se estima. Avertismentul unui reputat economist le dă fiori românilor: „Ne jucăm cu focul”

02 marActual
A început cheta Patriarhului Daniel. Șeful Bisericii Ortodoxe Române îi îndeamnă pe credincioși să dea bani pentru finalizarea lucrărilor de pictură în mozaic ale Catedralei Naționale

02 marExterne
Marea dilemă a lui Donald Trump. Președintele american nu știe pe cine să numească în fruntea Iranului după asasinarea ayatollahului Kamenei

02 marActual
USR îl scoate la tablă pe ministrul Agriculturii. Florin Barbu este acuzat că ar fi copiat un proiect depus de parlamentarii AUR

02 marActual
Hidroelectrica anunță schimbări la plata facturilor și o ofertă promoțională pentru toți clienții

02 marActual
Isterie în Dubai printre milionari. Se năpustesc pe aeroporturi și dau sume uriașe ca să fugă din calea războiului

02 marExterne



