Rareș Bogdan ia o decizie radicală! Ce tip de pensie va interzice

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 15-04-2019 17:15

Actualizat: 15-04-2019 16:35

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Rareș Bogdan ia prima decizie importantă de când a intrat în PNL. Acesta spune că partidul va interzice un anumit tip de pensii.




Rareș Bogdan a declarat că liberalii vor elimina pensiile speciale în numai 30 de zile, dacă vor ajunge la guvernare!




„Obligatoriu pentru PNL ca în primele 30 de zile de când am ajuns la putere să eliminăm pensiile speciale. Nu poţi să ai pensie fără să ai contributivitate. 1,7 miliarde de euro ne costă pensiile speciale în fiecare an.

Când are unul pensie de 300, 450 de milioane şi este angajat şi la stat, ăştia 80% se angajează în ministere, companii naţionale şi au ieşit la pensie la 45, 46 de ani şi au şi salariu din bugetul public. Asta e una din marile mize care trebuie rezolvate”
, a declarat Rareş Bogdan, în cadrul unei conferinţe de presă, la Madrid, conform B1.

„Nu v-aţi săturat oameni buni, de doi ani şi patru luni de zile vorbim de puşcăriaşi, de deţinuţi, de infractori, mai mult decât de bătrânii acestei ţări, de copiii bolnavi, de soţiile singure, departe de soţii care lucrează în construcţii în Spania, Israel, Grecia. (…) Nu v-aţi săturat să vorbim mai mult de infractori decât de cetăţeni cinstiţi, de condiţiile din închisori înainte de a vorbi de condiţiile din spitale, din şcoli, să fiţi conduşi de oameni care nu iubesc această ţară, care îşi desconsideră cetăţenii?”, s-a adresat Rareş Bogdan participanţilor la evenimentul PNL de peste hotare.

Vezi și:

Scenariu-bombă! Cine ar fi ‘tutorele’ Elenei Udrea


EXCLUSIV ANAF face mutarea așteptată de toți românii! Președintele Mihaela Triculescu a dat ordinul


INTERVIU (II) Ultimul român condamnat la moarte, dezvăluiri năucitoare! Ce s-a întâmplat cu dovezile cu care a fugit din țară – Racolare cu repetiție
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri