Răsturnare de situație! Semnalul dat de ministrul Nelu Tătaru

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 07-06-2020 21:53

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Lovitură de teatru! Deși toate semnalele arătau că sunt slabe șanse ca starea de alertă să se prelungească din 15 iunie, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, le spulberă speranțele românilor.


Șeful Sănătății a anunțat duminică seara, la B1TV, că este greu de crezut că din 15 iunie va fi libertate totală și că în opinia sa va fi prelungită starea de alertă, informează
Știripesurse.ro.

Nu cred că situația va fi astfel încât să nu prelungim starea de alertă”, a spus ministrul. El a precizat că se bazează pe numărul noi de cazuri care apar zilnic și că „
încă apar focare noi, ca la spitalul din Slatina”, a declarat Nelu Tătaru.


La secţia de chirurgie plastică a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19 mai mulți pacienți, potrivit unui comunicat transmis, duminică, de managerul unităţii spitaliceşti, Cătălin Rotea.

De asemenea, la Neurologia Spitalului de Urgență Drobeta Turnu Severin au fost confirmate 12 persoane cu Covid-19. Este vorba despre 9 cadre medicale și 3 pacienţi.

Vezi și

EXCLUSIV Poliția se pregătește de cafteală! Achiziție de mii de bastoane cu electroșocuri și telescopice

După ce a fost destituit și repus în funcție la ordinul șefului IGPR, polițistul care a fost sunat de Ludovic Orban a plecat: ‘Niciun compromis. Mulțumesc domnului ministru Vela’

De la Academia de Informații a SRI, a ajuns membru al CA la Rompetrol Rafinare. Legătura cu Monica Anisie

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri