SRI

sursa foto:  digi24.ro

De la Academia de Informații a SRI, a ajuns membru al CA la Rompetrol Rafinare. Legătura cu Monica Anisie

Băieții sistemului cu diplome de la Academia de Informații a SRI au fost promovați foarte rapid în funcții publice, imediat după instalarea Guvernului Orban la conducerea României. În cazul de față, este vorba despre Bogdan-Cătălin Steriopol care a fost numit membru interimar al Consiliului de Administrație al Rompetrol Rafinare, în locul lui Mihai-Liviu Mihalache, care a renunțat la mandatul său. Întâmplare sau nu, acesta este consilier al Monicai Anisie la Ministerul Educației.

 

Bogdan-Cătălin Steriopol este absolvent al Facultăţii de Marketing, din cadrul Universităţii „Artifex”, obţinând în 2008 diploma de licenţă şi calificarea de economist. De asemenea, este masterand al Academiei de Informaţii „Mihai Viteazu” Bucureşti.

Principalii acţionari ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% – direct şi indirect) şi statul român prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (44,7%).

 Steriopol, fost impresar de jucători cu zero expertiză în educație și fin al familiei Reghecampf, a ajuns consilierul Monicăi Anisie în Guvernul Orban.

„Sunt aici pentru a clădi viitorul copiilor din România”, își explică poziția de consilier fostul impresar și jurnalist Bogdan Steriopol.

Ca mulți dintre cei ajunși în aparatul public în ultimii ani, Steriopol face un master la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, facultate a Serviciului Român de Informații.

Fost jurnalist la ProSport, Gazeta Sporturilor și Fanatik, ajuns apoi agent de fotbaliști și fin al familiei Reghecampf, Bogdan Steriopol, 33 de ani, a fost numit consilier al Monicăi Anisie, noul ministru al educației, conform flux24.

 

Cum a comentat Bogdan Steriopol numirea în Ministerul Educației:

 

  • „Rolul meu la Ministerul Educației este de a facilita relația interministerială dintre Ministerul Educației și Ministerul Tineretului și Sportului. Ca jurnalist am avut ocazia să cunosc îndeaproape această lume a sportului, să înțeleg cum funcționează, de ce anume este nevoie pentru a face performanță și cât de important este să investim în copii și tineri”
  • „Anii de experiență în jurnalism au fost o lecție pentru mine: am învățat cât de important este să relaționezi cu cei din jurul tău, ce valoare însemnată are munca în echipă, perseverența, dorința de a fi mereu în top și multe alte aspecte care m-au ajutat să mă dezvolt”
  • „Acum, când am devenit și părinte, îmi dau seama că fără o educație adecvată, copiii noștri nu pot face performanță. Nici în sport, nici în alte domenii”
  • „Sunt aici pentru a pune umărul la clădirea viitorului copiilor din România. Știu unde sunt lipsuri și vreau să găsim soluții să reparăm sistemul”, conform celor de la gsp.
  • „Pe mine nu aspectul financiar m-a convins să accept această funcție, aici nu se plătește mult mai bine decât în presa scrisă. Mi-am dat seama că trebuie să acționez, că nu mai trebuie să aștept de la alții răspunsurile pe care eu le am deja”.
  • Citește și:

    Mega-lovitură! Se pregătesc cele mai tari alianțe politice de până acum. Jocul din umbră făcut de partide

    Investiție de milioane de euro în România! Frații ‘Dedeman’ nu se opresc

    EXCLUSIV Avem dovada. Abuz al Poliției în plină stare de urgență

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare