După ce a răzuit un loz de 5 euro pus în circulaţie de Loteria belgiană, un tânăr refugiat ucrainean, care a fugit de războiul din ţara sa, a câştigat 500.000 de euro.
Bărbatul a cumpărat lozul - pe care a dat 5 euro - luna trecută, într-o benzinărie.
Câştigătorul, a cărui identitate va rămâne necunoscută, aşa cum se întâmplă în cazul tuturor câştigătorilor loteriei belgiene, are între 18 şi 24 de ani şi locuieşte în Bruxelles de 12 luni.
"Are sentimente amestecate. Este greu să fii fericit cu tot ceea ce se întâmplă în ţara sa de origine", a declarat luni Joke Vermoere, purtătoare de cuvânt a Loteriei Naţionale.
În primul rând, câştigătorul vrea să organizeze o petrecere pentru a le mulţumi tuturor celor care l-au ajutat să se integreze în Belgia, iar apoi ar vrea să facă ceva pentru compatrioţii săi şi pentru reconstrucţia Ucrainei. Deşi tânărul este mulţumit în Belgia şi şi-a găsit un loc de muncă, ar dori să se întoarcă în Ucraina imediat ce războiul se va termina, a precizat purtătoarea de cuvânt.
Câştigurile la loterie în Belgia nu se impozitează.
Anul trecut, 165 de persoane dintr-un mic sat belgian au câştigat 142.897.164 de euro, scrie news.ro
Războiul din Ucraina i-a adus noroc! Fugit în Belgia de frica conflictului, un refugiat ucrainean a câştigat 500.000 de euro la loterie
Trending

26 octSocial
Amendă pentru românii care nu au asigurare obligatorie la casă. Cât costă PAD și ce lege o susține

26 octPolitica
Salariu uriaș pentru Luca Niculescu. Atât încasează noul premier, fără sporuri și alte beneficii

11:30Economie
Taxe și impozite mai mari, TVA de până la 26%. Radu Georgescu, economist celebru, a venit cu prognosticul sumbru

09:00Social
Traian Băsescu are soluția pentru pensionarii cu venituri mici. Propunerea fostului șef de stat

26 octPolitica
Harta României se schimbă. De când va avea loc comasarea localităților mici

10:30Social
Administrația de proprietari nu are voie să-ți folosească banii astfel. Ce este strict interzis

07:00Social
Gratuit pentru cei din Sectorul 6, București, până pe 30 octombrie 2026. Nu sunt puși la plată cei care vor să scape de mobilierul vechi și altele

26 octEconomie
A crescut prețul gazului. De când ar putea să se scumpească și facturile de la furnizori

06:30Horoscop
Horoscop financiar 27 octombrie 2026. Câștiguri și cheltuieli

13:30Economie
Noi magazine cu prețuri infime în România. Când urmează să apară și ce produse vând
Articole Similare

16:37Externe
Fără telefon cât ești la masă la restaurant. Țara unde tot mai multe localuri aleg această abordare

26 octExterne
Ce este Lista Studenților din Serbia. De la stradă au câștigat alegerile tinerii

26 octExterne
Donald Trump, jigniri necontrolate la adresa Norvegiei. Ce a putut spune despre țară a șocat mapamondul

26 octExterne
Alegeri prezidențiale Bulgaria. Dezinteres pentru scrutin, extrem de puțini cetățeni s-au prezentat la urne

26 octExterne



