sursa foto:  aktual24.ro

Răzvan Cuc: ‘Primarul Clotilde Armand, după ce s-a descalificat în fața celor care locuiesc în sector, insistă să le facă viața grea gărzilor de corp ale domnului Klaus Iohannis’

Senatorul PSD Neamţ Răzvan Cuc a criticat situaţia ridicării deşeurilor menajere din Sectorul 1 al Bucureştiului, dar şi faptul că nu au fost efectuate dezinsecţii pe spaţiul public.

Parlamentarul social-democrat a subliniat că această situaţie se întâmplă chiar în sectorul în care se află reşedinţa prezidenţială.

„Gunoaiele se adună pas cu pas în faţa reşedinţei preşedintelui României! Ghinion! În sectorul unu al Capitalei, primarul Clotilde Armand, după ce s-a descalificat în faţa celor care locuiesc în sector, insistă să le facă viaţa grea gărzilor de corp ale domnului Klaus Iohannis. Gărzi care trebuie să scaneze acum cu mare atenţie sacii cu resturi menajere din poarta preşedintelui. Curios, dar preşedintele nu i-a chemat la o întâlnire pe liderii coaliţiei şi nici nu a spus nimic despre asaltul nepermis al gunoaielor împotriva românilor. Poate, dacă nu ar fi fost preocupat de achiziţia de case, fostul primar al Sibiului ar fi putut să îi dea nişte sfaturi bune doamnei primar de la sectorul unu. Dar se pare că nu stăpâneşte nici acest subiect”, a scris pe Facebook Răzvan Cuc.

Senatorul social-democrat a adăugat că peisajul din Sectorul 1 a ajuns degradant, iar mirosurile sunt pestilenţiale.

„În timp ce preşedintele trece în fuga coloanei oficiale printre munţii de gunoaie de lângă casă, cetăţenii sectorului sunt obligaţi să suporte unul dintre cele mai murdare şi degradante peisaje din Bucureşti. Cu mirosurile pestilenţiale degajate în aer, cu şobolani şi gândaci colcăind prin mizerie. Dacă mai adăugăm şi buruienile mari cât casa din parcuri, cu ţânţarii şi căpuşele în plin avânt, avem un tablou complet zugrăvit de nişte indivizi cinici şi complet nepricepuţi! De unde se vede că pe ce pune mâna acest preşedinte – guvern, coaliţie, primari – nu prieşte nimănui”, a conchis Răzvan Cuc, informează agerpres.ro

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare