Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a reacționat. pe blogul personal, la aflarea veștii că Mihail Gorbaciov, ultimul lider URSS, încetat din viață.
Iliescu susține că „oricum ai judeca moștenirea lui, deciziile luate de URSS, sub conducerea sa, au schimbat dinamica relațiilor internaționale”.
„Am aflat cu tristețe vestea morții lui Mihail Gorbaciov, ultimul lider al Uniunii Sovietice. Oricum ai judeca moștenirea lui, deciziile luate de URSS, sub conducerea sa, au schimbat dinamica relațiilor internaționale. Și în bine, dar și în rău.
Nevoia de schimbare, în Estul continentului european, era urgentă. Sistemul socialist avea nevoie de reforme de fond. Ăsta era mesajul transmis de Gorbaciov, și a fost bine receptat atât de sovietici, cât și de partenerii din Occident. Că apoi reformele s-au rezumat la una singură, transferul proprietății publice în mâini private, asta este tragedia Estului fost socialist, a URSS, și acum și a Occidentului dezvoltat.
Mulți au spus că a început schimbarea URSS punând căruța înaintea boilor, cu referire la accentul pus pe democrație și pe libertatea cuvântului. Decizia a fost, cred eu, corectă. Din păcate nimeni nu suferă, acum, de prea multă democrație, și asta se simte în tot ceea ce facem.
A crezut că, în relațiile internaționale, URSS poate pune capăt Războiului Rece. Din păcate, Războiul Rece i-a supraviețuit. Și acum trăim partea cea mai violentă, și mai periculoasă a lui. Gorbaciov a fost, totuși, un om al dialogului. Asta ne-a ferit de multe probleme, în faza cea mai periculoasă a schimbărilor în Europa și în lume.
Personalitatea sa a fost, inevitabil, controversată. Moștenirea lui este judecată, în fosta URSS, prin prisma dezastrului social generat de ”terapiile de șoc”, aplicate după destrămarea Uniunii și formarea CSI. Terapii de șoc de care nu e responsabil. El a fost, în gândirea sa politică, un social-democrat.
Nu pot spune că relațiile României cu URSS, înainte și după 1989, au fost bune. Dar după decembrie 1989 au fost corecte, în vârtejul acela de schimbări contradictorii greu de controlat.
Până la urmă, doar cei care au trăit acele vremuri îi pot judeca moștenirea. Un lucru nu i se poate reproșa: că nu a avut curajul schimbării. Fie și numai pentru asta, va rămâne în istoria agitatului secol XX. Dumnezeu să-l odihnească!”, este mesajul lui Iliescu.
Reacția lui Ion Iliescu, după moartea lui Gorbaciov: Am aflat cu tristețe vestea morții lui Mihail Gorbaciov, ultimul lider al Uniunii Sovietice
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 31-08-2022 12:32
Trending

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

14:30Entertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

13:30Economie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

08:33Horoscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

12:30Economie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

13:00Economie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

09:08Social
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



