Astăzi, în fața sediului MAI, mai mulți angajați ai MAI au fost decorați de către ministrul Lucian Bode. În acest context, Europol susține că Bode i-a uitat pe „adevărații eroi”.
„Adevărații eroi, care și-au pus în pericol viața pentru a o salva pe a altora, UITAȚI de ministrul Bode
Astăzi, începând cu ora 10.00, a avut loc în fața Ministerului Afacerilor Interne o ceremonie cu ocazia zilei instituției, în cadrul căreia angajații cu merite deosebite au primit Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne.
Deși de-a lungul anului, mulți dintre colegii noștri s-au evidențiat prin devotamentul, situațiile inedite în care au acționat și profesionalismul de care au dat dovada, ei bine, astăzi, numele acestora nu au fost auzite la ceremonia care a avut loc. A fost o listă destul de scurtă, deși vorbim de cel mai mare minister din cadrul Guvernului, unde mulți dintre eroii care s-au evidențiat în activitatea desfășurată, nu s-au auzit strigați de pe lista de la pupitrul MAI.
Dacă domnul ministru Lucian Bode a uitat, îi reamintim faptul că în zorii zilei de 29 ianuarie 2021, nouă colegi de-ai noștri din cadrul secțiilor 6 și 7 poliție București au intervenit cu mâinile goale, fără echipamente de protecție speciale, au intrat în saloanele pline de flăcări și fum de la Spitalul Balș și au salvat de la moarte 15 bolnavi internați acolo, care nu ar fi avut nicio șansă în fața incendiului, fără a se gândi nicio secundă că ar putea deveni chiar ei victime.
Nu știm dacă fondurile MAI pentru confecționarea plachetelor și emblemelor au fost limitate, însă știm că cei 9 polițiști care au intervenit în incendiul de la Balș sunt niște eroi adevărați în fața cărora ne înclinăm și cu care ne mândrim nu doar noi, ci întreaga societate civilă”, transmite Europol.
Vezi și Lucian Bode: ‘Nu există toleranță pentru abaterea de la aceste valori, iar derapajele sunt sancționate’
EXCLUSIV Șeful Poliției Capitalei, la a 3-a ‘împuternicire’, deși legea îi permite doar 2! Postul a fost scos la concurs



















