Fostul număr 1 în tenisul mondial, Ilie Năstase, a avut o reacție furtunoasă în scandalul imens în care este implicat. Săptămâna trecută, „Nasty” a fost încătușat, după ce a fost prins băut la volan.
Ilie Năstase susține că a fost singurul șofer oprit în noaptea în care a fost depistat de poliţişti conducând sub influenţa băturilor alcoolice, menţionând că nu a refuzat să se legitimeze şi că oprirea sa a fost un „pont".
„Au trecut zeci de maşini pe lânga mine, m-au oprit numai pe mine. A doua zi m-au urmărit la spital, au stat după colţ şi m-au oprit din nou. Am fost singura maşină oprită. Nu e adevărat că n-am vrut să mă legitimez. Eram în mijlocul străzii, erau paparazzii, m-am dus 5 metri mai încolo. Eu nu l-am înjurat pe poliţist până nu mi-a pus cătuşe, m-au provocat. Eu aveam portofelul în mână să scot actele, dar mă tragea de centură, nu aveam cum să scot actele. Am recunoscut că am băut, am suflat în aparat. Era un băiat acolo care spunea că mă arestează", a afirmat Ilie Năstase, la Antena 3.
https://www.youtube.com/watch?v=hBiKoZezUFo
„Nasty” și-a amintit de o întâmplare similară, petrecută în străinătate, când poliţistul i-a dat posibilitatea să plece fără maşină.
„M-au oprit, m-au văzut că am ieşit de la restaurant. Puteţi să mergeţi cu maşina în continuare. Dacă sunteţi pericol, veniţi şi o luaţi mâine. Am lăsat maşina acolo că mi-am dat seama că omul mi-a dat o şansa. Au procedat cu cap, nu cu picioarele pe mine. M-au urmărit de la restaurant că a fost un pont. De ce m-au oprit numai pe mine. Erau trei echipaje. trei echipaje pentru o persoană.(..) O să mă duc la CEDO. M-au provocat. Le mulţumesc că m-au oprit, poate făcem un accident. Unde e pericolul dacă m-au oprit imediat?", a completat Năstase.
Poliţiştii rutieri au fost nevoiţi să blocheze maşina lui Ilie Năstase din cauză că fostul jucător de tenis a plecat de pe loc după un schimb de replici cu un agent, chiar dacă acesta l-a somat să oprească şi i-a cerut să se legitimize, a anunţat şeful Brigăzii Rutiere a Capitalei. Poliţiştii spun că fostul jucător de tenis a refuzat să i se facă testul, a devenit agresiv cu poliţiştii, motiv pentru care a fost necesară încătuşarea acestuia şi dus pentru recoltarea de probe biologice la sediul INML, unde a făcut totuşi testul.
Fostului jucător de tenis i-a fost întocmit astfel dosar penal privind infracţiunea de refuz de prelevare a mostrelor biologice, a fost amendat şi cu 1.000 de lei şi a fost lăsat să plece acasă.
Apoi, în jurul orei 11.00, Ilie Năstase a fost prins din nou în trafic, în zona Şoselei Ştefan cel Mare, când făcea un viraj stânga peste linia continuă, cu un scuter, fără a avea dreptul de a conduce. Pentru faptul că a trecut peste linia continuă, fostul jucător de tenis a fost amendat cu încă 1.305 lei şi 6 puncte de penalizare, scrie RomâniaTV.net.
Vezi și EXCLUSIV! Cozmin Gușă dezvăluie dacă va reintra în politică, în ce partid, dar și când va fi debarcat Ludovic Orban de la șefia PNL
EXCLUSIV! Răspunsuri NEAȘTEPTATE din partea lui Cozmin Gușă! De cine îi este milă, cine este cel mai inteligent politician din România și care este cea mai mare nerealizare a sa
Reacție furtunoasă a lui Ilie Năstase în scandalul imens în care este implicat! De ce este sigur fostul număr 1 mondial
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 28-05-2018 08:57
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



