Premieră pentru România. Mihai Tudose a anunțat în timpul şedinţei de Guvern de adoptare a proiectului legii pe 2018, valoarea istorică a PIB-ului României. În ciuda criticilor. Se pare că pentru pima datăîn istorie acesta va depăși suma de 200 de miliarde de euro, la o creştere economică „mai puţin decât pesimistă“ de 5,5%.
„În pofida tuturor criticilor corului bocitoarelor, este un proiect bun pentru un an bun, bazat pe cifre care nu sunt nicidecum optimiste, ci mai puţin decât pesimiste, aş putea spune. Avem în vedere o creştere economică de doar 5,5%, în condiţiile în care toată lumea prognozează o creştere mai mare a PIB-ului. Prevede venituri estimate cu 30,9 miliarde de lei mai mari faţă de 2017 şi este pentru prima dată când PIB-ul României depăşeşte 200 de miliarde de euro“, a declarat premierul.
Vezi și Pentru câți bani și-a pus viața în PERICOL polițistul lovit cu sabia în cap? Salariul pe care îl are acesta la trupele speciale
Lovitură de TEATRU! Principesa Margareta nu se ține de cuvânt, privitor la înmormântarea Regelui Mihai! „Nu s-a mai pomenit niciodată în istorie așa ceva”
Vești bune pentru angajați! Ce tichete ar putea primi lunar
Record istoric! Mihai Tudose a anunțat cât va fi PIB-ul României
Trending

14 febActual
Femeia care a luat Carrefour pentru familia Pavăl. Ea este moștenitoarea imperiului financiar construit de cei doi oameni de afaceri din Bacău

09:15Actual
'Șpaga' de 20.000 de euro a lui Robert Turcescu. Beleaua uitată în care suveranistul a intrat din cauza lui Gigi Becali

14 febActual
Nouă materie obligatorie pentru toți elevii de gimnaziu din România. Ar putea avea măcar o oră pe săptămână

14 febActual
Fără centură de siguranță și fără amendă pentru acești români. Nu contează că stau pe scaunul din dreapta, legea e de partea lor

14 febEntertainment
Cătălin Scărlătescu, dator pe 3 generații. Nu mai are acces la niciun leu din cont, trebuie să facă rost de milionul de euro

14 febActual
Eminența cenușie din spatele magazinelor Metro. Ion Țiriac a renunțat de 10 ani la acțiunile sale

14 febEntertainment
Irinel Columbeanu s-a gândit să facă economie pe banii fiicei sale. Fostul milionar a găsit schema prin care să plătească mai puțin la cazare

14 febActual
Vedeta de la PRO TV, folosită pentru a păcăli oamenii online. Imaginea lui Cristian Leonte generează bani pentru escroci

09:53Actual
Comuna din România care refuză metroul. Primăria localității nici nu vrea să audă de varianta lui Daniel Băluță

10:20Actual
Beizadeaua lui Radu Vasile, ex-premier al României, s-a făcut băiat cuminte. Ce meserie practică Radu Tudor după ce a făcut furori în cluburile bucureștene
Articole Similare

9 minute în urmăActual
Vechiturile care îi îmbogățesc pe români. Comerțul online oferă o nouă anvergură pieței second-hand din țara noastră

circa 1 oră în urmăActual
ÎPS Teodosie se dezice de George Simion. Arhiepiscopul Tomisului este tot mai departe de doctrina partidului AUR și se delimitează de acesta

14:46Actual
A cedat Nicușor Dan în fața lui Donald Trump. Președintele României a decis să dea curs invitației liderului de la Casa Albă

13:30Actual
Comorile neștiute ale României. Ministrul Energiei anunță că țara noastră ar putea deveni noua Groenlandă a Europei: „Jumătate din ce are nevoie Europa avem aici”

12:52Actual



