Replică din interiorul Guvernului pentru președintele Klaus Iohannis! Fondurile europene au fost scoase pe tapet. După ce șeful statului a declarat că fondurile europene sunt un nou eșec al PSD, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a reacționat.
Plumb a afirmat că este absolut imperios necesar ca Executivul să fie lăsat să îşi facă treaba în condiţiile în care, în primul trimestru al acestui an, per total fonduri europene, s-a înregistrat o creştere cu 44% faţă de 2017.
„Iohannis (preşedintele României, Klaus Iohanis, n.r.) mimează îngrijorarea, pentru că altfel s-ar fi sesizat şi în 2016 în timpul guvernării Iohannis-Cioloş, când absorbţia fondurilor europene era 0%. De aici şi numele Guvernului Cioloş de "Guvernul zero barat". Am reuşit să transformăm acel zero barat al domnului Cioloş în 16%, faţă de media europeană de 18%.(...) Pentru mine este chiar de neînţeles modul în care domnul preşedinte a vorbit despre evoluţia fondurilor europene în acest an în primul trimestru, pentru că în primul trimestru al acestui an, per total fonduri europene, avem o creştere cu 44% mai mare decât în anul precedent. Nu vreau să intru într-o polemică, însă aceste conflicte, această încrâncenare politică nu ajută cu nimic la bunul mers de care avem cu toţii nevoie, la bunul mers al României. Eu cred că ar imperios necesar, ca să îl citez pe domnul preşedinte Iohannis, ca Guvernul să fie lăsat să îşi facă treaba", a spus Rovana Plumb, conform Agerpres.
Rovana Plumb a subliniat că actualul Executiv "este mult mai bun" decât Guvernul Cioloş, în contextul în care gradul de absorbţie a fondurilor europene a ajuns la 16%.
„Dacă avem o certitudine în momentul de faţă aceasta este că în mod cert acest Guvern este mult mai bun decât Guvernul Cioloş. În mod cert 16% este mai mult decât 0%. Doamna premier Viorica Dăncilă a avut mereu o atitudine constructivă faţă de domnul preşedinte Iohannis, s-a purtat mereu cu decenţă şi eleganţă, asta pentru că noi am înţeles încă de la bun început că romanii s-au săturat de conflicte. Românii vor să ne vadă că lucrăm împreună pentru ei şi pentru români. Şi acest lucru îl vom face în continuare", a precizat Plumb.
Ea a menţionat că actualul Cabinet a lansat linii investiţionale în sumă de 21,8 miliarde euro, dintr-o alocare de 28 miliarde euro, a încheiat contracte cu beneficiarii în sumă de 11,6 miliarde euro şi a efectuat plăţi către beneficiari de 2,108 miliarde euro.
Preşedintele României a declarat luni că fondurile europene sunt un nou "eşec" al PSD.
„Pe partea de venituri suntem cu 37% sub valoarea programată. La cheltuieli suntem la 43% sub valoarea programată. Este totuşi mult sub ce s-a programat. Este inadmisibil ca aceste fonduri europene să nu facă parte din priorităţile guvernului, dar ce să ne mirăm, PSD are tot felul de priorităţi: lupta cu BNR, lupta cu investitorii, cu multinaţionalele, numai cu fondurile europene nu prea se luptă, că dacă s-ar lupta în interesul românilor ar trage banii şi ar realiza investiţii, măcar de acolo dacă din fonduri proprii nu reuşesc să facă acest lucru", a arătat şeful statului.
Vezi și Mare atenție, șoferi! Începând cu luna iunie, se va face această schimbare radicală! O nouă metodă, pusă în practică!
Comisia Europeană le-a dat undă verde: Se vinde cel mai mare combinat siderurgic din România
Replică din interiorul Guvernului pentru președintele Iohannis! Fondurile europene, scoase pe tapet!
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

circa 1 oră în urmăActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



