"Doamna Ardelean intră în categoria de opinie și nu poți să sancționezi un membru de partid pentru delict de opinie.
Sancțiunea de excludere pentru opinie o consider nejustificată. Partidul ăsta e un partid special, cu democrație internă.
Eu sper să existe o decizie înțeleaptă, urmează ca Biroul Național să se pronunțe, eu sper ca partidul să ia o decizie înțeleaptă pe care să o poată livra publicului.
Am o relație foarte bună cu USR București, în programul meu au contribuit mult membrii partidului, ei sunt cei care au făcut opoziție la Gabriela Firea. Am avut o relație de colaborare bună pe București.
A fost o ședință la care am fost invitat, am discutat cu ei și au validat consfințirea susținerii mele la candidatură.
Este o decizie pe care urmează să o ia organizația conform protocolului Alianței. Sunt mai multe tabere. O să urmeze o competiție internă cât mai democratică. O să existe o campanie internă, prima întrebare este dacă va fi între toate partidele de opoziție, este o întrebare care încă nu are răspuns. Eu cred că dacă PNL o să vină într-o discuție cu USR PLUS este o opțiune deschisă, o campanie pentru toată lumea deodată.
Urmează apoi o procedură de desemnare și eu susțin foarte ferm că există o singură modalitate de desemnare și anume sondajul, pentru că sondajul îți spune ce vrea tot publicul. Dacă faci alegeri primare asta îți spune doar ce vrea o bulă de susținători.
Ultimul sondaj pe care l-am făcut era în august și atunci cifrele erau Gabriela Firea 30, eu 28, Vlad Voiculescu 12.
Eu, în ipoteza în care opoziția o să aibă candidat unic și acela nu voi fi eu, atunci nu candidez. Într-o multitudine de alte ipoteze, rămân în cursă. Eu sunt foarte optimist pentru că există o presiune publică consistentă de a avea candidat unic" a spus Nicușor Dan pentru digi24.
Vezi și
EXCLUSIV Lupta pentru bani. Cum se deconspiră lucrătorii din Servicii! Mișcările făcute de angajații SRI și ‘Doi și-un sfert’
Mega-lovitură! Se dau amenzi uriașe pentru această faptă













