amenda

sursa foto:  turdanews.ro

Mega-lovitură! Se dau amenzi uriașe pentru această faptă

Mega lovitură pentru români! Veți putea primi amenzi uriașe pentru această faptă.  Legea nr. 126/1995 spune  că persoanele cu vârsta de peste 16 ani pot deține și utiliza articole pirotehnice de divertisment, care prezintă un risc foarte scăzut și un nivel de zgomot neglijabil, precum și pe cele destinate utilizării în spații restrânse, inclusiv articolele pirotehnice de divertisment destinate utilizării în interiorul locuințelor, dar și articole pirotehnice, altele decât articolele pirotehnice de divertisment şi articolele pirotehnice de scenă, care prezintă un risc scăzut, adică cele care fac parte din categoria 1 și P1, potrivit avocatnet.ro

Printre altele, din aceste categorii fac parte: scântei, pocnitori cu confeti, chibrituri detonante, pocnitori de Crăciun, bețișoare bengale, jerbe etc.

Pentru nerespectarea prevederilor legate de vârsta minimă a utilizatorilor și cea privind categoriile de materiale pirotehnice ce pot fi folosite de către persoanele fizice, Legea nr. 126/1995 stabilește amenzi cuprinse între 5.000 și 7.500 de lei.

Celelalte categorii de materiale pirotehnice, respectiv cele ce fac parte din categoriile 2, 3, 4, P2, T1 şi T2, pot fi folosite doar de către pirotehnicieni și numai în scopul pentru care sunt destinate. Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 95/2011, în aceste categorii se încadrează și petardele, bilele pocnitoare sau pocnitorile săltărețe.

Persoanele care îndeplinesc condiția vârstei minime pot folosi articolele pirotehnice de divertisment, potrivit Legii nr. 126/1995, „numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului” și doar:

  1. între orele 24:00 şi 6:00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
  2. la o distanţă mai mică de 50 m de construcţiile de locuinţe cu până la patru niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste patru niveluri;
  3. la o distanţă mai mică de 500 m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;
  4. la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
  5. în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre;
  6. pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane;
  7. la o distanţă mai mică de 500 m de păduri.

Persoanele fizice sau juridice care nu respectă limitările din lista de mai sus riscă, conform legii, amenzi cuprinse între 3.000 și 6.000 de lei. Tot Legea nr. 126/1995 prevede și că sancțiunile pentru nerespectarea normelor privind distribuire și utilizarea materialelor pirotehnice pot fi aplicate de către inspectorii de muncă din cadrul Inspecţiei Muncii, precum şi de către poliţişti.

Astfel, persoanele deranjate de utilizarea necorespunzătoare a materialelor pirotehnice pot reclama folosirea abuzivă a acestora direct la poliție.

 Vezi și:

Protejata lui Darius Vâlcov a dat lovitura- Funcția cheie pe care a pus mâna

Schimbări majore- Vârsta de pensionare va fi modificată

EXCLUSIV Harta ‘pătaților’ din Poliție. Toți șefii controversați

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare