Revoltător! Cum poate scăpa Dincă de acuzația de omor

Autor: Ion Elena, redactor

Publicat: 31-01-2020 23:00

Actualizat: 31-01-2020 19:19

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Cazul Caracal scoate la iveală detalii cutremurătoare, care par să-l favorizeze pe Gheorghe Dincă. 


Nu de puţine ori s-a spus că Gheorghe Dincă poate scăpa de acuzaţia de omor. După ce Alexandru Cumpănaşu a depus la Parchetul General o plângere penală pe numele medicului care a emis actul constatator de deces în cazul Alexandrei, au ieşit la iveală în spaţiul public mai multe greşeli.


Legal, un astfel de document nu ar fi putut fi eliberat în baza probelor anunţate până în prezent pentru că, spune medicul legist Gheorghe Alexandrescu, 
„aştept să văd marea gafă cu iz penal a eliberării unui <<Certificat medical constatator al decesului>> unor persoane dispărute, doar în baza pierderii unor dinţi. Şi totuşi de ce nu ar muri un om după pierderea chiar numai a unui dinte, însă doar în anumite condiţii şi circumstanţe bine precizate, ce pot explica ştiinţific decesul prin factori implicaţi în tanatogeneză”.


n mod normal, când cadavrul lipseşte, decesul poate fi declarat de instanţa de judecată. Din punctul de vedere al medicului legist Gheorghe Alexandrescu, este riscant să eliberezi un certificat de deces ţinând cont de faptul că 
"nu sunt dovezi certe ale existenţei cadavrului", informează antena3.

Vezi și:

EXCLUSIV Au reinventat ‘Maimuța’! Cum te păcălesc șoferii Uber și Bolt

Aeroportul Otopeni, licitații și ‘băieții deștepți’


Atenție, Marcel Vela! Șeful Jandarmeriei și-ar fi ‘premiat’ iubita! Spor de 50%
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri