Deși este condus de un etnic maghiar, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a luat decizia să-l citeze pe premierul Ungariei, Viktor Orban, după declarațiile rasiste și pro-ruse făcute la Băile Tușnad.
Viktor Orban va fi citat la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), a declarat, pentru digi24.ro, președintele CNCD, Csaba Asztalos.
Orban va fi citat ca urmare a sesizării oficiale făcute de deputatul PNL, Alexandru Muraru, cu privire la discursul rasist pe care președintele ungar l-a ținut la Băile Tușnad.
Vezi și Viktor Orban, ‘idiotul util’ lui Vladimir Putin
„Conform legislației, orice solicitare la Consiliu se soluționează cu citarea obligatorie a părților, în vederea audierilor. În acest caz, ca în orice caz, titularul de dosar, care va fi stabilit prin alocarea aleatorie a dosarului, va face managementul dosarului și probabil, presupun, va face această citare. Nu am mai avut o astfel de situație. Cred că citarea poate fi făcută prin reprezentanța legală a Ungariei la București, adică prin ambasadă”, a afirmat, pentru digi24.ro, președintele CNCD.
„Vom face citarea părților. Dacă doresc, depun punct de vedere, dacă nu, nu. Dacă doresc, își trimit reprezentant, dacă nu, nu. După această fază, se va face o analiză a dosarului, de către titularul de dosar, o propunere de soluționare, care va intra în deliberări și se va da o soluție”, a precizat Asztalos.
România îl urechează pe Viktor Orban! Premierul Ungariei va fi citat la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 14-08-2022 16:13
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



