România și războiul opiului. Miza secretă a americanilor în Afganistan

Autor: Mihai Paul, redactor

Publicat: 19-11-2018 23:38

Actualizat: 19-11-2018 23:23

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Una din mizele războiului din Afganistan în care și România a avut trimise trupe este producția de opiu în care țara asiatică deține supremația mondială.

Opiul este precursor al drogului de mare risc heroina. Producţia de opiu reprezintă pentru mulţi afgani principala sursă de venit. În 2017, cultivarea şi recoltarea de opiu au reprezentat echivalentul a 354.000 de job-uri în zona rurală, conform unui raport al Naţiunilor Unite.


Jumătate din producţie - 3.297 tone - a fost obţinută în provincia Helmand (sud), unde 90% din teren este controlat de talibani. Doar 406 de hectare de teren cu culturi de mac au fost eradicate în patru provincii în Afganistan în 2018.

Recolta de opiu a înregistrat o scădere de 29% faţă de cea de anul trecut de 9.000 de tone, Afganistanul fiind cel mai mare producător mondial de această substanţă ilegală, se arată în raportul citat de Agerpres.

Lovitură pentru sute de români! Se pune lacătul pe cea mai mare fabrică din oraș


Surpriză totală! Avocatul Elenei Udrea dinamitează informația momentului


Vești importante! S-a decis cine va conduce Fondul Suveran al României

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri