Senatorii doresc să implementeze o nouă măsură prin care să dubleze multe amenzi care vizează orele de liniște. De la interzicerea zgomotului în trafic pe timp de noapte, la sancțiuni pentru cei care dau petreceri, propunerea vine pe fondul celor care s-au plâns de popularea fonică. Mai bine de 1,9 milioane de români și-au expus dorința de a nu mai fi deranjați, în intervalul stabilit prin lege.
O amendă care s-ar mări considerabil ar viza cetățenii care își fac petreceri acasă, cu muzică dată tare și spații special amenajate, în curte sau în bloc. Taxa în acest caz va fi prinsă între 6.000 și 12.000 de lei sau 100/150 de ore de muncă în folosul comunității
„Tulburarea liniștii locatarilor între orele 22:00 – 8.00 şi 13:00 – 14:00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora este interzisă”, arată Legea 61/1991.
CITEȘTE ȘI: Copacul protejat de lege pe care nu ai voie să-l tai. Poți primi amendă de 10.000 de lei, chiar dacă este în curtea ta
Amendă pentru cei care fac gălăgie în orele de liniște
Potrivit datelor comunicate, până la acest moment, de către Poliția Română, legea actuală prevede amendă pentru cei care încalcă următoarele reguli:
- tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă;
- tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00-8,00 şi 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora;
- organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social.
CITEȘTE ȘI: Amendă de 5.000 de lei pentru șoferii care conduc noaptea! Noua reglementare din România impune ore de liniște chiar și în trafic


















