Poluare 2

sursa foto:  Pexels.com

Record de poluare în București! Garda de Mediu a pregătit o amendă uriașă pentru Primăria Capitalei

Duminică, 25 februarie 2024, indicele de poluare a atins nivelul maxim în mai multe zone ale Capitalei, dar și în localitățile din apropiere, precum Voluntari sau Popești-Leordeni. Pe fondul acestei situații, Garda de Mediu vrea să dea o amendă usturătoare Primăriei București. 

Creșterea accelerată a numărului de mașini din ultimii ani a dus la ridicarea nivelului de poluare în București la cote alarmante. Astfel, în ziua de duminică, 25 februarie, indicele de poluare a atins nivelul maxim, 100.

(CITEȘTE ȘI: Un nou protest al taximetriștilor în Capitală. Care sunt revendicările lor)

Nivelul de poluare din Capitală a atins, din nou, pragul critic

Situația poluării excesive din București nu este însă o noutate. Valori foarte ridicate ale indicelui de poluare au fost înregistrate de mai multe ori în ultimii ani. În ciuda faptului că a fost avertizată în repetate rânduri asupra necesității luării unor măsuri clare în acest sens, Primăria Capitalei nu a făcut nimic pentru a ține sub control poluarea. Astfel, Garda de Mediu a anunțat că va amenda instituția cu 100.000 de lei.

„Avem 3 zile de calm atmosferic, care nu e favorabil pentru dispersia poluanților. Agenția de mediu a trimis de 14 notificări primăriei Capitalei referitor la încărcare concentrației aerului.

Singurul lucru pe care l-a făcut Primăria Capitalei a fost să facă o corespondență cu Garda de Mediu, în care să obiecteze asupra măsurilor pe care noi le-am impus. Probabil că Primăria Capitalei va avea sancțiune 100 de mii de lei din partea Gărzii Naționale de Mediu”, a declarat Andrei Corlan, comisar șef la Garda Națională de Mediu.

Care sunt cauzele poluării excesive din București

Potrivit comisarului șef al Gărzii naționale de Mediu, Andrei Corlan, principala cauză a poluării masive din București o reprezintă traficul auto. El a subliniat că cele mai poluate zone sunt cele din vestul și nordul Capitalei. Totodată, Corlan a subliniat importanța luării unor măsuri urgente de către Primăria Capitalei pentru a ține sub control nivelul de poluare. În acest sens, Garda de Mediu a stabilit o listă cu șapte măsuri urgente, însă autoritățile nu au făcut încă nimic.

„Cauzele principale sunt constituite din trafic. Dacă ne uităm pe monitorizarea pe care o avem de la Agenția de Protecția Mediului, vedem că cel mai poluat aer îl avem în vestul Bucureștiului și în nord, zonele dinspre Pipera și dinspre Giulești. Știm cum e situația traficului din zona respectivă. Garda de Mediu a stabilit 7 măsuri. PMB trebuia să realizeze un plan de măsuri urgente, cu efect în reducerea emisiilor de pulberi în suspensie generate de traficul rutier și cu precădere de traficul greu, inclusiv prin restricționarea traficului dacă se înregistrează tendințe creșteri și chiar depășiri ale valorilor limită”, a spus Andrei Corlan.

(NU RATA: Apocalipsa meteo este aproape! Temperaturi de mai în februarie, însă urmează viscol și iarnă adevărată!)

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare