Mariupol holera

sursa foto:  cnn.com

Rusia anunță că începe reconstrucția orașului-port Mariupol. Vicepremier rus: ‘Primele clădiri vor fi gata în septembrie. Vom crea locuri de muncă care vor alimenta orașul prin economie’

Vicepremierul rus Marat Husnulin a declarat că primele clădiri aflate în reconstrucţie din Mariupol, oraşul portuar din sud-estul Ucrainei distrus de săptămâni de bombardamente, vor fi inaugurate în septembrie. 

Primele clădiri vor fi gata în septembrie. Primele spitale vor fi gata”, a declarat vicepremierul rus Marat Husnulin într-un interviu pentru postul de televiziune rus RBK TV, relatează AFP.

Husnulin i-a prezentat, vineri, preşedintelui Vladimir Putin un plan de reconstrucţie a Mariupolului în trei ani, un obiectiv care pare ambiţios, având în vedere amploarea distrugerii.

Portul strategic Mariupol a fost cucerit în luna mai de forţele ruse, după săptămâni de asediu care au distrus o mare parte a oraşului. Clădiri de locuinţe, şcoli, magazine, străzi, nimic nu a fost cruţat. Înainte de ofensiva militară rusă, oraşul, construit pe malul Mării Azov, avea peste 400.000 de locuitori, însă majoritatea locuitorilor au fugit din calea luptelor.

Populaţia ar trebui să se ridice la 350.000 de locuitori până în 2025, a estimat Marat Husnulin, fără a preciza dacă autorităţile ruse plănuiesc să pună în aplicare o politică de repopulare. Vicepremierul rus a mai precizat că forţele de ocupaţie ruse intenţionează să reamenajeze zona industrială distrusă a oţelăriei Azovstal într-un ”parc tehnologic”.

Nu ne gândim la o restaurare cu tehnologii vechi. Vom crea locuri de muncă care vor alimenta oraşul prin economie”, a afirmat Husnulin.

Deocamdată, locuitorii din Mariupol continuă să sufere de lipsuri multiple, în specială o penurie a apei şi energiei electrice. Forţele de ocupaţie ruse încearcă să ofere o aparenţă de normalitate înapoi în zonele cucerite din sudul şi estul Ucrainei.

În mai multe din aceste regiune, administraţiile instalate de Moscova au menţionat că pregătesc referendumuri de anexare pentru a-şi oficializa unirea cu Rusia, conform news.ro.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare