S-a aflat! Cât a recuperat statul român din datoria lui Gaddafi către Ceauşescu, încasată de Patriciu

Autor: Dumitrașcu Nicoleta

Publicat: 11-08-2019 16:45

Actualizat: 11-08-2019 15:43

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Fiscul a recuperat doar 14 la sută din prejudiciul total de 132 de milioane de dolari din dosarul Rompetrol, adică puțin peste 19 milioane de dolari, potrivit unui răspuns ANAF la o solicitare de presă.






ANAF are de recuperat suma de 132 de milioane de dolari după ce, în octombrie 2014, judecătorii au decis că Rompetrol trebuie să restituie statului 58 de milioane de dolari, reprezentând o parte din creanţa Libia recuperată de Patriciu de la fostul șef de stat de la Tripoli, Muammar Gaddafi, la care se adaugă suma de 74 milioane de dolari, reprezentând dobânzi și penalități.

Potrivit ANAF, până acum, statul a recuperat aproape 82 de milioane de lei, adică 19 milioane de dolari.



Povestea creanței lui Gaddafi către Ceaușescu, încasată de Patriciu

În 1998, când Dinu Patriciu a cumpărat fosta întreprindere comunistă de exploatări petroliere, Rompetrol era o societate fără mari active. Avea însă de recuperat creanţe din state ostile cum ar fi Libia lui Gaddafi sau din Turkmenistan. Aceste datorii reprezentau investiţiile făcute de Nicolae Ceauşescu în aceste ţări şi ar fi trebuit recuperate de statul român. Creanţa Libia era de 88 de milioane de dolari.

Statul nu a reuşit însă să recupereze cele 88 de milioane de dolari pe care ni le datora dictatorul libian, însă Patriciu a reuşit să smulgă de la el o parte, 58 de milioane de dolari. Bani cu care a cumpărat rafinăria Petromidia de la statul român în 2000. Practic, Dinu Patriciu a reuşit să cumpere Petromidia fără să aibă niciun ban. În plus, el s-a angajat că va plăti datoria istorică de aproape 600 de milioane de dolari, care până la urmă însă nu a fost plătită nici până azi.

Povestea dosarului Rompetrol

În celebrul proces Rompetrol, răposatul Dinu Patriciu, alături de directori ai companiei, dar şi de amicul lui, fostul senator PNL Sorin Roşca Stănescu, au fost anchetaţi şi judecaţi aproape 10 ani. Pe 7 octombrie 2014 s-a dat sentinţa defintivă. Patriciu încetase din viaţă între timp şi nu a mai apucat să fie condamnat. În schimb, foștii lui directori au primit pedepse cu executare.

Fostul administrator şi director economic al Rompetrol, Alexandru Bucşă, a primit cel mai mult, 6 ani de închisoare. Fostul şef al Direcţiei Generale a Bugetului de Stat din Ministerul Finanţelor, Petrică Grama, a primit 2 ani şi 4 luni de închisoare. La fel şi fostul ziarist şi politician, Sorin Roşca Stănescu. Acesta din urmă a primit 2 ani şi 4 luni pentru manipularea Bursei de capital în momentul listării Rompetrol. Stănescu a executat un an de detenţie şi a fost liberat condiţionat pentru bună purtare.

Decizia de confiscare

Însă sentinţa din octombrie 2014 a avut şi o componentă mult mai importantă decât cei câţiva ani de puşcărie pentru directorii şi prietenii lui Patriciu. Instanţa a decis confiscarea sumei de 58,5 milioane de dolari:

  • „Admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice şi, în consecinţă, obligă pe inculpaţii Bucşă Alexandru şi Grama Petrică în solidar cu partea responsabilă civilmente SC ROMPETROL SA la plata sumei de 58 521 056 USD în echivalentul în lei la cursul BNR de la data plăţii plus dobânda legală aferentă, calculată de la data 05.01.2001 până la data achitării integrale a debitului, către partea civilă Ministerul Finanţelor Publice”, se arată în decizia instanţei.


Dobânzi şi penalităţi

ANAF a calculat penalităţi din 2001 de aproape 74 de milioane de dolari, potrivit răspunsului oficial dat de Fisc. Cu alte cuvinte, Rompetrol şi cei doi foşti directori, Alexandru Bucşă şi Petrică Grama, ar trebui să achite în total aproape 132 de milioane de dolari.

Cum Bucşă şi Grama nu au atâția bani, plata prejudiciului a rămas în sarcina actualului proprietar al fostei companii Rompetrol, actuala Oilfield Exploration Business Solutions, adică compania kazahă KazMunaiGas. Kazahii au cumpărat Rompetrol de la Dinu Patriciu în 2007, mai multe informații pe G4media.ro

Vezi și

EXCLUSIV 40 de martori degeaba! O rețea de proxeneți, lăsată liberă în Caracal! Cutremur în sistem

EXCLUSIV Șoc total: ‘Gheorghe Dincă figura în baza DIICOT ca unul dintre capii unei rețele de proxenetism’

Mega-lovitură! Se dau amenzi mai mari pentru această faptă
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri