Comisia Europeană (CE) discută o variantă de fonduri europene prin care România ar avea alocată o sumă cu 8% mai ridicată.
„Potrivit formulei pe care noi, Comisia, am propus-o ţări ca România, Bulgaria, Grecia, Italia, Spania şi Finlanda, pentru că mergem pe PIB-ul pe cap de locuitor vor avea mai mulţi bani. România va avea cu 8% mai mult. Cred că România trebuie să facă tot ce poate să convingă statele membre, pentru că ştiţi că nu există o unanimitate să adoptăm acest buget, să adoptăm acest buget înainte de alegerile europarlamentare”, a afirmat, vineri seara, Corina Creţu, comisarul european pe Politică Regională, în cadrul unei emisiunie la Digi 24.
Pentru politica de coeziune din perioada 2021-2027, Comisia Europeană a propus un buget de 373 de miliarde de euro, iar Parlamentul European urmează să ia o decizie.
Astfel, acest buget este una dintre priorităţile autorităţilor române pentru preşedinţia rotativă.
„În martie, începem negocierile cu fiecare stat membru, pentru perioada de programare 2021-2027. Nu dictăm noi de la Bruxelles ce să facă cu banii. În primul rând, nu cred că ptuem avea atâta aroganţă să considerăm noi care sunt nevoile. Aceasta este trăsătura specifică a politicii de coeziune, pentru că se adaptează regiunii, nevoilor populaţiei. În funcţie de nevoi, vom avea şi o schimbare a regulamentelor. În calitatea mea de comisar european, am vizitat fiecare stat membru şi n-am avut niciun stat membru care să nu se plângă de regulamentele stufoase. Am propus o simplificare radicală a regulamentelor. Acum avem o cărticică, care este jumătate decât regulamentele anterioare, pentru cinci fonduri europene”, a explicat Creţu.
Comisarul european pe Politică Regională va fi prezentă la toate trialogurile atât pentru bugete, cât şi pentru regulamente.
Vezi și
Scandal-monstru! Polițiștii au făcut public fluturașul de salariu al lui Carmen Dan – Atac devastator la ministrul de Interne
Adevărata lovitură pe care Klaus Iohannis i-o dă Liei Olguța Vasilescu – Motivul real al respingerii ei (analiză)
Mare atenție! Autoritățile trag un semnal de alarmă! Ce medicament nu trebuie cumpărat
S-a aflat! Ce fonduri europene va primi România de la Uniunea Europeană
Trending

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

10:30Economie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați

18:00Social
Secretul nordicilor prin care ții căldura în casă. Metoda care poate reduce pierderile de căldură

13:00Social
Schimbare pentru pensionarii din România. Taloanele de pensie ar urma să fie modificate pentru unii seniori

15:00Social
Când ajung noile taloane mov la seniori. CNPP a anunțat cine le va primi
Articole Similare

23:30Economie
La Doi Pași Extra, pariul Metro, se apropie de 90 de magazine. Cum funcționează rețeaua operată direct și ce rezultate financiare are

22:00Economie
5.000 de lei salariul minim, de la 1 ianuarie 2027. Ce ar însemna o astfel de variantă pentru economia țării

21:30Economie
Se poate să te trezești cu salariu mai mic, fără să-ți dai acordul? Ce spune legea, respectiv Codul Muncii

21:00Economie
România, din nou la „cerșit”. Iar am ieșit pe piețele externe să cerem bani, la ce datorie externă am ajuns

20:30Economie



