Vești uriașe pentru mama Luizei! Cum va putea scăpa de amenda uriașă pe care a primit-o pentru că nu s-a prezentat la prelevalea de ADN când a fost citată de procurori.
"Reiese clar din ordonanță că doamna Melencu a fost citată de două ori și că de două ori a refuzat să se ducă. După ce a refuzat a doua oară, s-a emis această ordonanță de amendare a doamnei Melencu cu aceasta suma extrem de exagerată, limita maximă, practic.
Șansa doamnei Melencu de a scăpa de această amendă este aceea de a face contestație de către domnul avocat Tonel în care procurorul de ședință, în fața judecătorului, poate cere să scadă cuantumul amenzii sau chiar să o scutească de amendă. Este singura posibilitate, dar trebuie contestată", a spus Adina Anghelescu, miercuri, la Ediția Specială moderată de Cătălina Porumbel, informează antena3.ro
Vezi și
Atenție! Riscați amenzi uriașe dacă nu respectați asta
EXCLUSIV Manipulare grosolană a lui Andrei Caramitru! Cine apare, în realitate, în dovada prezentată de USR-ist
EXCLUSIV Mesajul dat de pedofilul ucigaș când a pășit prima oară în România! Reacția companiei care l-a adus în țara noastră
S-a aflat! Cum va putea scăpa mama Luizei de amenda uriașă
Trending

17 octSocial
Permisul de conducere din România și toate țările membre UE se schimbă. Ce presupune modificarea notabilă și ce au de făcut șoferii

17 octEconomie
Când începe, de fapt, Black Friday în România. Data este mult mai aproape decât în alți ani, magazinele și-au schimbat strategia

17 octSocial
Cerem sprijin de la NATO, după ce mai multe drone ne-au intrat în țară. Cât de gravă este situația

17 octSocial
Au rămas rafturile goale în supermarketuri ca în pandemie. Regiunea unde și românii s-au apucat să-și facă provizii

17 octSocial
Verificarea online a amenzilor. Nu mai aștepți să vină prin poștă documentul, durează doar câteva minute

17 octSocial
Ciprian Ciucu vrea să curețe grafitti-urile din București. Nicușor Dan a criticat aspru doleanța edilului, din punct de vedere legal

17 octSocial
Irina Rimes, out de la Vocea României. Ce a comentat despre colegii de la PRO TV, înainte de plecarea de la masa antrenorilor

17 octActual
Cât ai, legal, dreptul de retur la un produs. Cum procedezi dacă l-ai scos deja din cutie

17 octSocial
Crezi că este ANAF, dar îți iei „țeapă”. O nouă fraudă folosește imaginea Fiscului ca să escrocheze cetățenii

17 octSocial
Vremea noiembrie 2026. Temperaturile și fenomenele meteo care ne așteaptă de luna viitoare, în întreaga țară
Articole Similare

25 minute în urmăSocial
Papa Leon a ieșit din spital. Care este starea de sănătate a Suveranului Pontif

17 octSocial
Vremea noiembrie 2026. Temperaturile și fenomenele meteo care ne așteaptă de luna viitoare, în întreaga țară

17 octSocial
Irina Rimes, out de la Vocea României. Ce a comentat despre colegii de la PRO TV, înainte de plecarea de la masa antrenorilor

17 octSocial
Horoscop 2027. Primele previziuni astrale pentru anul viitor, ce spun astrologii, pentru fiecare zodie, pe plan financiar

17 octSocial



