În ciuda perioadei de vacanță care se apropie cu pași repezi, peste 38% dintre români nu își fac planuri și cel mai probabil vor petrece acasă sărbătorile, alături de familie și prieteni, conform unui studiu realizat de OLX.
„Prin studiul nostru ne-am confirmat ipotezele: românii pun pe primul loc familia, iar de Crăciun sărbătoresc mai degrabă acasă. Aceştia călătoresc mai mult de Revelion şi mai degrabă intern decât extern”, a declarat Monica Dudău, Brand Manager Storia.ro & OLX Imobiliare.
Întrebate unde şi-au propus să-şi petreacă vacanţa de Crăciun, cele mai multe persoane intervievate (în proporţie de 48,78%) au afirmat că vor rămâne acasă. Pe de altă parte, 18,52% dintre respondenţi vor pleca în locurile natale, iar 11,85% îşi vor petrece Crăciunul la munte. Conform studiului OLX, doar 9,84% au ales vacanţe în străinătate şi doar 6,24% se vor deplasa într-un oraş mare din România.
Când vine vorba despre Revelion, majoritatea respondenţilor şi-au propus să-l petreacă tot acasă (30,83%), 20.98% la munte şi doar 19,43% în locurile natale. De Revelion, 11,53% dintre respondenţi vor pleca în străinătate şi doar 8,29% îl vor petrece într-unul dintre oraşele mari din România.
Dacă vacanţa de Crăciun va fi petrecută în cele mai multe cazuri alături de familie, lucrurile nu sunt semnificativ diferite în cazul Revelionului: 53,64% dintre respondenţi vor petrece alături de familia restrânsă (33,46%) sau extinsă (20,18%), iar 34,9% alături de prieteni.
Ce buget alocă pentru vacanţă
Întrebate ce bugete individuale plănuiesc să aloce pentru vacanţa din preajma sărbătorilor de anul acesta, 19,05% dintre persoanele intervievate au afirmat că intenţionează să aloce între 501 şi 1.000 lei, 17,75% între 251 şi 500 lei, iar 13,44% – un buget sub 250 lei.
Există şi persoane care vor investi între 1.001 şi 2.000 lei (11,99%), între 2.001 şi 3.000 lei (4.92%) sau chiar peste 3.000 lei (5.09%).
În ceea ce priveşte tipul proprietăţilor rezervate, majoritatea respondenţilor (38,72%) au rezervat sau plănuiesc să rezerve integral o vilă sau o cabană, 31,19% intenţionează să rezerve camere la pensiuni, 17,7% – camere la hotel, iar 12,39% – camere la vilă sau la cabană.
Când vine vorba despre aşteptările pe care le au în legătură cu proprietăţile pe care le-au rezervat pentru a-şi petrece vacanţa, se pare că primează nevoia de confort, amplasamentul şi priveliştea, personalul receptiv şi amabil, mâncarea de calitate şi spaţiile de relaxare disponibile. Nu în ultimul rând, românii se aşteaptă să aibă incluse şi activităţi distractive, iar costurile să fie rezonabile, scrie Capital.
Studiul a fost derulat pe parcursul lunii noiembrie 2018, pe OLX.ro şi a implicat 3.307 respondenţi, bărbaţi şi femei, cu vârste de peste 18 ani, din diferite zone ale României.
Citește și:
Exclusiv Sute de români așteaptă bani de 1 Decembrie! Cine ar putea primi o sumă importantă de Ziua Națională
Toți românii sunt vizați! Amenzi uriașe sau chiar închisoare pentru cei ce fac asta
Atenție, șoferi! Această taxă revine din ianuarie
Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi. Câți bani au pregătiți românii pentru această perioadă
Trending

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății
Articole Similare

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual



