Un reportaj realizat recent de către Observator a arătat realitatea cruntă din Mironu, din Valea Moldovei din Suceava, una dintre cele mai sărace localităţi din ţară. Aici locuiesc 3.000 de oameni, în condiții greu de imaginat. Cei mai norocoși au reușit să plece în străinătate, dar bătrânii și cei fără multă carte au rămas să se chinuie.

Satul Mironu, fără locuri de muncă
Localnicii spun că cei mai mulți dintre ei ar fi rromi care trăiesc din ajutor social sau alocație. Nu ar avea unde să se angajeze și de aceea ar sta pe banii statului.
„E foarte greu traiul aici, în părţile astea. Sunt mai multe familii de rromi, cam peste 2.000 cu băieţi mai mulţi, sunt necăjiţi, lucrează în Germania, pe la sparanghel. Sunt foarte amărâţi, necăjiţi, trăiesc din ajutor social şi alocaţie. Nu există locuri de muncă", a transmis Vasile Plai, reprezentantul rromilor din Mironu, pentru sursa citată.
Tinerii abandonează școala, chiar dacă autoritățile s-ar implica
Pe de-o parte, autoritățile locale susțin că se implică și că iau măsuri. Pe de altă parte, realitatea din teren arată că tot mai mulți copii din satul acesta au abandonat școala. Nu au bani de caiete, haine și altele.
„Însumând alocaţiile, venitul minim de incluziune, voucherele, munca ocazională, adună un venit lunar. Statul sprijină copiii la şcoală, au tichete, au bursă socială de 300 de lei, mai sunt vouchere de 500 de lei la intrare în şcoală pentru preşcolari. Adunându-le pe toate, se descurcă", a declarat Angela Lupescu, asistent social primăria Valea Moldovei.
CITEȘTE ȘI: Euro 200 2026 îți aduce 1.000 de lei dacă ai mai puțin de 26 de ani. Cererile se depun până pe 15 mai
Aproape 900 de familii au ajutor social, din 3.000 de localnici
Satul trăiește din ajutor social și este chiar dependent de el. Cele mai multe familii nici nu au o altă sursă de venit. Nu au studii și, în cel mai ferice caz, lucrează pe salariul minim. Mai au și mulți copii.
„Avem cam 845 de familii care beneficiază de venitul minim de incluziune, ei sunt înregistraţi la ocuparea forţei de muncă, dar puţini îşi găsesc. Avem lipsa studiilor, sunt și cei care nu acceptă să lucreze pe salariul minim", a mai precizat Angela Lupescu, asistent social.
CITEȘTE ȘI: Electrolux dă afară 1.700 de lucrători dintr-un foc. Sindicatele au cerut intervenția Guvernului italian


















