Federația Rusă provoacă un nou scandal diplomatic, de această dată cu Estonia. Ambasadorul Rusiei la Tallinn a fost convocat de autoritățile estoniene după ce s-a încălcat spaţiul aerian al Estoniei de către un elicopter rusesc, scrie agerpres.ro
Este a doua oară în mai puţin de două săptămâni când partea estoniană îşi exprimă dezaprobarea faţă de reprezentantul diplomatic al Moscovei, menţionează agenţia.
Ministerul afirmă că elicopterul rusesc a survolat sud-estul Estoniei în 18 iunie, fără a avea permisiunea în acest sens. "Estonia consideră că este vorba despre un incident extrem de grav şi de regretabil, care creează fără îndoială tensiuni suplimentare şi este complet inacceptabil", arată un comunicat al ministerului.
Cu aceeaşi ocazie, Estonia a cerut din nou retragerea trupelor ruseşti din Ucraina. "Rusia trebuie să înceteze ameninţările la adresa vecinilor şi să înţeleagă că preţul agresiunii declanşate împotriva Ucrainei este într-adevăr ridicat", adaugă documentul citat.
Estonia şi-a exprimat totodată sprijinul faţă de Lituania, ameninţată de Rusia cu represalii după interzicerea tranzitului pe teritoriul lituanian al unor mărfuri destinate exclavei ruse Kaliningrad de la Marea Baltică, transmite AGERPRES
Scandal diplomatic între Estonia și Rusia! Ambasadorul rus la Tallinn convocat de autoritățile estoniene
Trending

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

10:30Economie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați

13:00Social
Schimbare pentru pensionarii din România. Taloanele de pensie ar urma să fie modificate pentru unii seniori

18:00Social
Secretul nordicilor prin care ții căldura în casă. Metoda care poate reduce pierderile de căldură

15:00Social
Când ajung noile taloane mov la seniori. CNPP a anunțat cine le va primi
Articole Similare

18:30Externe
Iliana Iotova devine prima femeie președinte din istoria Bulgariei. Nicușor Dan a felicitat-o și așteaptă să o primească în România

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

08:00Externe
Impactul alegerilor din SUA asupra României. Care este miza atât de mare

07:30Externe
Coreea de Nord ar fi în spatele atacului asupra Binance, cea mai mare fraudă cripto din istorie. FBI a făcut acuzația

07:00Externe



