Lactalis va plăti despăgubiri familiilor afectate de contaminarea cu salmonela de la una din fabricile grupului care produce lapte praf pentru sugari, scandal care a afectat 83 de ţări, de unde au fost retrase 12 milioane de cutii de lapte praf, a afirmat duminică şeful celei mai mari companii de produse lactate din lume, Emmanuel Besnier, într-un interviu acordat săptămânalului Journal du Dimanche, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.ro.
Vineri, Lactalis a extins rechemarea produselor, fiind vizate toate formulele de lapte praf fabricate la unitatea sa din Craon (Franţa), într-un efort de a ţine sub control pagubele care riscă să afecteze semnificativ exporturile agroalimentare franceze pe plan global.
"Vom acorda compensaţii fiecărei familii care a suferit prejudicii", a declarat Besnier, care acordă rar interviuri. Directorul general al grupului francez nu a specificat care ar putea fi valoarea despăgubirilor.
Rechemarea produselor pe plan global va fi dificilă, în condiţiile în care Lactalis exportă lapte praf pentru sugari în 83 de ţări din Europa, Africa şi Asia.
"Nu este uşor să evaluăm numărul produselor care trebuie retrase deoarece nu ştim ce s-a consumat deja", a explicat Besnier, adăugând că firma a acţionat cât de rapid şi de eficient a fost posibil în cazul retragerii produselor cu risc de contaminare cu salmonela şi nu au fost întârziat procesul pentru reducerea pierderilor.
Compania a fost intens criticată pentru modul în care a gestionat această problemă iar lui Besnier i se reproşează că nu a apărut în public după izbucnirea scandalului.
Vezi și Detalii mai puțin cunoscute! Cine este și cu ce se ocupă fratele Principelui Radu Duda
Deşi familia sa este a 11-a cea mai bogată din Franţa, conform clasamentului pe 2017 al revistei Challenges, Emmanuel Besnier evită ieşirile în public şi apariţiile alături de politicieni.
Angajaţii săi l-au poreclit "omul invizibil".
Înfiinţat în 1933 de bunicul lui Emmanuel Besnier, Lactalis este un gigant alimentar cu vânzări anuale de 17 miliarde de euro şi 18.900 de angajaţi şi 246 de unităţi de producţie în 47 de ţări, inclusiv România.
Besnier a informat că fabrica din Craon va rămâne probabil închisă câteva luni.
Vezi și Toți șoferii sunt vizați! Nu veți mai putea circula fără acest document
Retragerea produselor riscă să afecteze afacerile Lactalis în China, o piaţă în creştere rapidă pentru mâncarea destinată bebeluşilor şi produsele lactate. În 2008, s-au găsit urme de melamină în formulele de lapte praf produse în China, iar şase copii au murit. Scandalul a distrus încrederea în producătorii locali de lapte praf, principalii beneficiari fiind companiile străine Nestle, Danone şi Lactalis.
În Franţa, 35 de copii au fost infectaţi cu salmonela din cauza laptelui praf, un caz a fost raportat în Spania şi alt caz este investigat în Grecia.
Sunt vizate produsele marca Picot (lapte praf şi cereale pentru copii), Milumel (lapte praf şi cereale pentru copii) şi Taranis (un amestec de acizi şi lapte praf ).
Oficialii francezi au precizat că intoxicaţia cu salmonella are loc la trei zile după consumul de produse infectate. Simptomele sunt gastroenterită, însoţită de vărsături, diaree şi - în majoritatea cazurilor - febră. Părinţii ai căror copii au suferit astfel de simptome ar trebui să consulte un medic, a spus ministerul.
Compania franceză Lactalis nu a gestionat corespunzător riscul contaminării şi i s-a ordonat să efectueze rechemarea produselor şi să oprească vânzările şi exporturile unor produse alimentare pentru copii fabricate la unitatea sa din Craon, în vestul Franţei, din 15 februarie, a precizat recent Direcţia Generală pentru Concurenţă, Consum şi Combaterea Fraudelor (DGCCRF).
Vezi și CALVARUL continuă! DATĂ AFARĂ din casă, o fostă vedetă de la PRO TV ajunge din nou la tribunalÎn România, Lactalis este lider de piaţă, după ce a cumpărat brandurile de lactate LaDorna, Albalact şi Covalact.
Scandalul laptelui praf contaminat cu salmonella a luat sfârșit: Ce mărci se retrag de pe piață și de ce trebuie să vă feriți
Trending

15 febActual
'Șpaga' de 20.000 de euro a lui Robert Turcescu. Beleaua uitată în care suveranistul a intrat din cauza lui Gigi Becali

15 febActual
Beizadeaua lui Radu Vasile, ex-premier al României, s-a făcut băiat cuminte. Ce meserie practică Radu Tudor după ce a făcut furori în cluburile bucureștene

15 febActual
Comuna din România care refuză metroul. Primăria localității nici nu vrea să audă de varianta lui Daniel Băluță

15 febEconomie
Revoluție fiscală la impozitul pe locuință. Ilie Bolojan explică noul sistem de calcul la „valoarea de piață”

15 febExterne
S-a înfuriat Viktor Orban. Premierul maghiar nu a mai rezistat și i-a dat o replică dură lui Volodimir Zelenski: „De asta nu puteți fi membru al UE”

15 febActual
ÎPS Teodosie se dezice de George Simion. Arhiepiscopul Tomisului este tot mai departe de doctrina partidului AUR și se delimitează de acesta

15 febActual
Păcăleală cu cartele Digi România de 13.50 lei. Cât a ajuns să plătească un român care a comandat-o de pe o platformă online

15 febActual
A cedat Nicușor Dan în fața lui Donald Trump. Președintele României a decis să dea curs invitației liderului de la Casa Albă

15 febActual
Salariul pe care îl încasează o casieriță STB a fost făcut public. Sporul de vechime le poate mări leafa cu 32%

15 febActual
Vremea o ia razna luni, 16 februarie! Alertă de ninsori, viscol și temperaturi de îngheț în toată țara
Articole Similare

15 febSocial
S-au dus cei 2.500 de lei promiși pentru mamele din București și Voucherele Materna. Cine a născut din septembrie și așteaptă banii primește o veste dură

14 febSocial
Concediu paternal 2026. Toți tații din România au dreptul la zile libere, ca să-și ajute iubitele și soțiile după naștere

13 febSocial
Pensia anului 2026 cu doar 15 ani de vechime în câmpul muncii. Suma lunară pe care o primesc seniorii depinde de VPR

13 febSocial
45 de zile de concediu cu plată pe care le poate primi orice român. Angajatorul este obligat, prin lege, să-ți dea liberul

13 febSocial



