Gelu Vișan, cel care și-a arătat susținerea în repetate rânduri pentru fostul șef PSD, Liviu Dragnea, organizând chiar și un protest, vine cu un scenariu-dinamită în legătură cu alegerile prezidențiale.
Potrivit lui Vișan, bătălia pentru alegerile prezidențiale s-ar da, de fapt, între Florian Coldea și Eduard Hellvig și că șansa României de a scăpa de Statul Paralel s-a încheiat odată cu condamnarea lui Dragnea.
„Alegeri în Statul Paralel.
Ați avut Dreptate!
Peste două luni sunt alegeri prezidențiale. Teoretic suntem în precampanie. Vi se pare? Deloc.
Cazul Caracal ține prima pagină. Adică nu se știe mai mult cu un milimetru decât acum o lună. Toată lumea spune că ascund ceva. Într-adevăr ascund rețelele, care au sau nu legătură cu Cazul Caracal. Dar de ce nu comunică Instituțiile? Pentru că emoția este bună la alegeri. Cazul va fi întins până la începerea campaniei, când va veni Iohannis să ne spună că “ Corupția Ucide”.
Pentru prima dată în treizeci de ani avem alegeri prezidențiale la care participă doar doi candidați: Coldea și Helvigh. Adică Vechiul Stat Paralel împotriva Noului Stat Paralel. Mai concret: SRI aripa veche împotriva SRI aripa nouă, care a luat și SIE lângă ea. Cine sunt deci combatanții?
Echipa Coldea/Kovesi/Maior reușise să pună mâna pe România, politicienii erau luați cu arcanul și arătați cu cătușe poporului la o oră de maximă audiență, iar poporul voia răzbunare. Schimbarea lui Coldea/Maior a adus o altă echipă la SRI, dosarele de poliție politică s-au transferat de la Coldea la Helvigh. Mult mai abil, Helvigh a început, contra susținere Iohannis, să schimbe cătușele cu achitările sau prelungirile, lucru care nu este chiar pe placul Generalilor din Servicii. Singurul executat în ultimele douăsprezece luni, pentru că încurca rău lucrurile, a fost Dragnea. In rest, Corupția a dispărut. A fost chemat fiecare și i s-a spus că dacă joacă cum trebuie nu va fi anchetat, nici condamnat. Achitările au început să curgă, contra susținere Iohannis, bineînțeles.
Felul în care Dăncilă l-a neutralizat pe Dragnea și, mai de curând, pe Dana Gârbovan, ultimul adversar serios al Statului Paralel, este remarcabil. Pe cazul Dragnea, Gârbovan, dar și la aceste alegeri Prezidențiale, SIE lucrează cu SRI, sunt în aceeași barcă, pro-Iohannis. Totuși, și aici sunt ceva nemulțumiri: o parte din Generalii SIE nu înghit faptul că sunt din nou la remorca SRI. Așa apare jocul dublu al lui Ponta.
Anul acesta nu avem alegeri Prezidențiale.
Așa cum am scris în urmă cu multe luni, avem o bătălie pe viață și pe moarte în interiorul SRI, în care este și SIE Băgat. Fiecare și-a pus candidatul lui, fiecare echipă de Securiști are strategia ei.
Este foarte greu de deslușit felul în care decurg ostilitățile, pentru că se folosesc doar strategii ale Serviciilor Secrete, tot personalul SRI și SIE este angajat in corpore în această bătălie pe viață și pe moarte.
Dacă câștigă Generalii lui Coldea, îi vor rade pe cei care i-au trădat. Dacă câștigă Generalii care l-au trădat pe Coldea, ei vor avea puterea, resursele, președintele, Parlamentul, Guvernul. Suntem în mijlocul unui adevărat Război Militar între Generalii Serviciilor Secrete.
Avem deci Alegeri Militare, în interiorul unei Dictaturi Militare, un fel de Junte ale Serviciilor Secrete care se războiesc între ele, politicienii fiind folosiți de unii sau alții dintre Militari. Indiferent cine va fi câștigătorul, fie Generalii lui Coldea sau ai lui Helvigh, România va fi condusă tot de Generali ai Serviciilor Secrete.
Generalii lui Helvigh vor să-l impună pe Iohannis, Coldea, el însuși General, oscilează între Barna și Kovesi, nici Cioloș nu e scos total din joc. Helvigh a inventat mulți candidați pentru a lua voturi de la Barna/Cioloș/Kovesi, aceștia din urmă având Sprijinul tineretului, #Rezist și al Diasporei:
Echipa Generalilor lui Helvigh:
Iohannis candidat
Dăncilă contracandidat în turul doi
Paleologu: sprijin pentru Helvigh în turul doi, ia voturi de la Barna în primul tur.
Călinescu, independent, la fel, ia voturi de la Coldea, le dă lui Helvigh în turul doi
Majoritatea candidaților Independenți sunt ai lui Helvigh, pentru a-l bloca pe Coldea.
Coldea a contracarat această mișcare, fix cu un alt candidat Independent, Diaconu. Aici însă e o problemă: Tăriceanu este cu Helvigh, Ponta este cu Maior. Diaconu nu rupe voturi de la Barna, ci de la Dăncilă, “ iepurele lui Helvigh”, iar în turul doi o mare parte dintre voturi se va duce la Barna, nu la Iohannis.
Aici ar mai fi ceva de spus: Unii dintre Generalii lui Helvigh fac joc dublu, sunt și de partea lui Coldea, lucru care se întâmplă frecvent în Servicii, motiv pentru care se va juca până la închiderea urnelor în turul I: Lucrurile stau astfel:
Dacă Coldea intră în turul doi cu Helvigh, Coldea îl spulberă. Ordinul lui Helvigh către Generalii din Gașca sa este clar: Fără Coldea în turul doi; Deocamdată nu a prea reușit.
Așa cum am scris, marea problemă a lui Helvigh este că Dăncilă nu intră în turul doi. Ceea ce veți vedea în următoarea perioadă va fi o încercare disperată a Generalilor SRI și SIE ai lui Helvigh să o bage pe Dăncilă în turul doi, lucru aproape imposibil, mai ales după apariția lui Diaconu.
Aceste alegeri sunt deci despre cine își va pune viitorul Președinte, care este și Șeful Serviciilor.
Cetățenii sunt chemați să se pronunțe căror Generali le încredințează pe viitor puterea.
Un lucru este clar: Oricare dintre ei câștigă, tot Dictatură Militară a Serviciilor Secrete vom avea. Cea mai mare șansă a României de a scăpa de Statul Paralel s-a încheiat odată cu condamnarea lui Dragnea și numirea lui Dăncilă, controlată de Generalii lui Helvigh prin Generalii activi SIE pe linia Vlase ( șeful SIE). Ar mai fi fost teoretic o șansă, ca PSD să pună un candidat necontrolat de SIE/ Vlase, dar aceasta s-a spulberat când SIE/Vlase au pus mâna pe tot partidul, imclusiv pe Guvern.
În acest moment, Jocul este închis. Vom avea încă cel puțin cinci ani de Stat Polițienesc, după alți zece, iar la finele celor cinci ani, în 2024, nu va mai fi chiar nimic de făcut. România este primul Stat din UE care este condus integral de Militari ai Serviciilor Secrete. Securitatea s-a reinventat și a preluat din nou tot controlul.
P.S. Sunt trei mari politicieni cu viziune, care m-au avertizat și au avertizat public că aici se va ajunge, față de care, chiar dacă aveam scuza entuziasmului tineresc și lipsei de experiență politică, am greșit că nu i-am ascultat atunci. Am ajuns exact unde au prevăzut și au spus ei:
Într-un Stat Polițienesc sau Dictatură Militară a Serviciilor.
Vă salut cu Drag și Respect:
Adrian Severin, a avertizat începând din 1998;
Adrian Năstase, a avertizat începând cu 2005 și
Sorin Frunzăverde, a avertizat începând cu 2010;
toți trei executați de Statul Paralel pe care l-au Devoalat.
Ați avut Dreptate!
In Foto
Trei mari Politicieni care au avut curajul să avertizeze primii despre Capturarea României de către Serviciile Secrete, despre apariția și Dezvoltarea Statului Polițienesc, executați de acesta.
Lor le-au urmat și alții, executați la rândul lor”, susține Vișan.
Vezi și
EXCLUSIV Fostul șef al Poliției Caracal și soția sa, proaspăt pensionați, au încercat să-și ascundă veniturile?
Bugetarii vor primi un nou bonus! Cine sunt cei norocoși
EXCLUSIV Remus Rădoi aruncă-n aer subiectul legăturii dintre clanurile din Caracal și politicienii de Olt
Scenariul care aruncă-n aer alegerile prezidențiale: 'S-a încheiat odată cu condamnarea lui Dragnea'
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

10:30Sport
Gigi Becali, donație de 35 de milioane de euro către statul român. Patronul FCSB și-ar recupera banii: „Am cedat, am dat cadou”

21 iunActual
Uniforma la școală, din nou, obligatorie. Autoritățile ar urma să le dea și bani părinților care nu-și permit

21 iunEntertainment
Filmul de pe HBO Max care a cucerit românii. Este pe locul 1 în topul actual

21 iunHoroscop
Horoscop financiar 22 iunie 2026: Zodiile cu noroc la bani și afaceri

17:00Politica
Ce s-a ales de Delia Dinu, bruneta din umbra lui Klaus Iohannis. A fost una dintre cele mai discrete și influente femei din Administrația Prezidențială

09:01Economie
Noua formă a legii salarizării, așteptată zilele viitoare. Anunț oficial de la Ministerul Muncii

08:30Sport
Cristi Chivu exultă! Inter Milano a decis schimbarea contractului său, cât va încasa până în 2028

08:00Economie
Trebuie să plătești pensie alimentară dacă nu ești căsătorit cu mama copilului? Ce spune legea actuală

13:00Economie
Revolut le va dezactiva definitiv conturile acestor români. Vizați sunt cei cu anumite IBAN-uri

15:00Social
Alocație și indemnizație creștere copil în iulie. Data exactă la care vor fi alimentate cardurile
Articole Similare

15 minute în urmăEconomie
Scenariul privind creșterea pensiilor în Guvernul Veștea. Cabinetul ar dori și o digitalizare totală a procesului de care depind milioane de seniori

circa 1 oră în urmăEconomie
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației din vremea pandemiei, viitor ministru în Guvernul Veștea. De ce și-a dat demisia și acuzațiile de plagiat

19:30Economie
Schemele cu livrarea de mâncare, prejudiciu de 23 de milioane de lei. Ancheta este în desfășurare, cum procedau

19:00Economie
Semafoare coordonate cu AI în București. Găselnița autorităților ar costa 85 de milioane de lei

18:30Economie



