92600 banci sistemice XL

Schimbare uriașă! Toți clienții unei importante bănci sunt vizați

Veste bună pentru toți clienții unei importante bănci din România! Banca scade costurile pentru acest serviciu.

Mai exact, UniCredit va scădea costurile extraopțiunilor atașate pachetului de cont curent GeniusIMM referitoare la plățile în lei și valută efectuate prin canalele digitale

Clienții persoane juridice cu cifra de afaceri anuală de maxim 3 milioane de euro plătesc mai puțin pentru aceleași beneficii aferente extraopțiunilor de plăți prin canale digitale atașate pachetului de cont curent GeniusIMM, astfel:
  • pentru extraopțiunea Plăți interbancare nelimitate în valută UniCreditBank a redus prețul de la 139 lei/lună la 45 lei/lună
  • pentru extraopțiunea Plăți interbancare nelimitate în lei UniCredit a redus prețul de la 60 lei/lună la 45 lei/lună
“Vrem să fim un partener real pentru clienții IMM, și să îi susținem cu produse și servicii relevante în eforturile lor de dezvoltare. După ce am lansat recent noi soluții de acceptare la plată pentru e-Commerce și creditele cu dobânzi reduse prin oferta de finanțări cu garanție SME Initiative, venim acum și cu o îmbunătățire a ofertei pentru pachetul de cont curent. Astfel, cu GeniusIMM, clienții se pot gândi mai mult la dezvoltarea afacerii lor și mai puțin la costurile aferente produselor și serviciilor tranzacționale în relație cu banca, beneficiind de un preț redus și fix pentru un număr nelimitat de plăți interbancare în lei și/sau valută”, a declarat Antoaneta Curteanu, Vicepreședinte Executiv Divizia Retail în cadrul UniCredit Bank.
Pachetul de cont curent GeniusIMM este disponibil pentru orice persoană juridică ce are o cifră de afaceri de până la trei milioane de euro, având un cost lunar de 39 de lei. Pachetul poate fi personalizat în funcţie de nevoile şi specificul activităţii clientului prin adăugarea extraopţiunilor de plăți interbancare electronice nelimitate în lei, în valută sau împreună, în schimbul costului lunar fix mai sus menționat. Printre beneficiile pachetului de cont curent GeniusIMM se numără și plățile intrabancare electronice nelimitate gratuite cât și retragerile nelimitate cu cardul de debit inclus în pachet, la ATM-urile UniCredit Bank și ale Grupului UniCredit, precum ¬și la ATM-urile Euronet România.
Astfel, costul unui pachet de cont curent GeniusIMM care are atașate atât extraopțiunea de plăți interbancare electronice nelimitate în lei (45 lei/lună) cât și pe cea de plăți interbancare electronice nelimitate în valută (45 lei/lună) va avea un cost total de 129 de lei/lună, comparativ cu 238 de lei/lună în trecut,noteaza capital.ro

 

 

Vezi și:Nebunie în MAI! Marcel Vela amputează drepturile polițiștilor? ‘Conduce la conflicte ireconciliabile’

Vești bune pentru români! Din februarie, apare o nouă pensie

EXCLUSIV Susținere totală pentru un cunoscut șef de la ANPC: Gabriela Firea, Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu își dau mâna

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare


No items