Se zdruncină serios imaginea Poliției Române! O polițistă oferea informații din interiorul instituției unei rețele de proxenetism.
La tribunalul Dâmbovița se va judeca un dosar extrem de important, după ce Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a destructurat o grupare de proxeneți care acționa pe teritoriul Spaniei.
În dosar apare și numele unei polițiste din localitatea Drăgănești Vlașca, al cărei transfer la IGPR a fost negociat sub presiunea traficanților, pentru a oferi rețelei informații din interiorul instituției. Aceștia ar fi fost astfel la curent în mod constant cu activitățile altor rețele de trafic de persoane, dar și cu privire la mersul eventualelor anchete care i-ar fi vizat. Surse susțin că tânăra polițistă ar fi cunoscută în mediul polițienesc pentru faptul că și-ar fi acuzat un fost șef de agresiune sexuală”, informează publicația Liber în Teleorman.
„Ulterior, la această grupare a aderat inculpatul C.C.M. care a contribuit cu informaţii obţinute în mod ilegal de la angajaţi ai Poliţiei Române cu privire la date si informaţii cu caracter personal nedestinate publicităţii, pe care le-a pus la dispoziţia inculpatului T.M. pentru ca acesta să poată interveni să influenţeze declaraţiile unor persoane de sex feminin care au depus plângeri în faţa autorităţilor judiciare din Spania, fiind victime ale grupului infracţional.
Din probele administrate în cauză a mai reieşit faptul că, începând cu data de 01 mai 2016, inculpatul C.C.M. a primit de la inculpatul T.M. mai multe sume de bani pentru a-şi exercita influenţa asupra unor funcţionari cu funcţii de conducere din cadrul IGPR, în scopul determinării acestora să îndeplinească anumite acte ce intrau în atribuţiunile lor de serviciu şi anume să realizeze transferul numitei B.M. ( sora inculpatei M.A.E.) agent principal de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Drăgăneşti Vlaşca din cadrul IPJ Teleorman, într-o altă funcţie din cadrul IGPR, astfel încât să creeze inculpatului T.M. o mai bună sursă de informare în ceea ce priveşte activităţile de cercetare penală efectuate în dosare de urmărire penală şi să-i asigure acestuia o anumită protecţie”, se precizează în rechizitoriul dosarului.
Vezi și
Noi reguli pentru ieșirea la pensie-Cine scapă de penalizări
Se cutremură Poliția! O polițistă, pe felie cu proxeneții! Informații din interior servite pe tavă rețelei
Trending

03 octSport
Ion Țiriac își face hotel de 4 stele. Legătura cu Nadia Comăneci și investiția de 150 de milioane de euro din Otopeni

03 octEconomie
Firmele cărora ANAF vrea să le blocheze banii rapid. Greșeala pe care Fiscul nu o mai trece cu vederea

03 octSport
Echipa națională, umilită de Polonia cu 6-0. Gică Hagi a vorbit despre demisie

03 octEntertainment
Horoscop săptămânal 5-11 octombrie 2026. Cele 2 zodii cu cel mai mare succes la bani

03 octPolitica
România, acuzată de oficialii de la Bruxelles că nu a respectat regulile energetice. Normele UE pentru care am fost pârâți, odată cu Bulgaria

03 octEconomie
Varta, în insolvență. Finalul unei ere în fabricarea bateriilor pe care le folosesc milioane de români vine cu mii de oameni rămași șomeri

03 octEntertainment
Frauda Brad Pitt care a lăsat o femeie fără 100.000 de euro. Escrocii, tot români, erau din alt județ

03 octEntertainment
Zonele bătrânilor. Locurile din România cu populația îmbătrânită, de unde tinerii au ales să plece, în speranța unui trai mai bun

03 octEntertainment
Se dau 500 de lei în plus la pensie, în decembrie. Cine sunt seniorii care pot intra în posesia banilor

03 octEconomie
TVA-ul de 21% pentru locuințe a intrat, oficial, în vigoare. Cele mai afectate categorii de schimbarea fiscală
Articole Similare

03 octEconomie
Singura mașină electrică pe care o poți conduce 500 de kilometri fără griji și are un preț decent

03 octEntertainment
Limită prin lege la numărul de animale de companie. Numărul maxim de câini sau pisici pe care îl poți avea într-un apartament

03 octSport
Echipa națională, umilită de Polonia cu 6-0. Gică Hagi a vorbit despre demisie

03 octPolitica
Emil Boc, atitudine controversată față de muncitorii străini. Primarul din Cluj susține că ar trebui testați

03 octEntertainment



