Se va investi o sumă importantă în acest parc. Unde se vor duce banii

Autor: Andreea Corina Chiriac, redactor

Publicat: 23-11-2018 23:45

Actualizat: 23-11-2018 23:36

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro



De la Primăria Bucureşti se vor da peste 11 milioane de euro, pentru a schimbarea reţelei electrice, a stâlpilor şi a becurilor, în Herăstrău.


Cel mai mare parc al Capitalei are statut de monument istoric, iar acest proiect are nevoie inclusiv de un aviz de la Ministerul Culturii. În tot acest timp, cei care se opun lucrărilor, spun că în Herăstrău ar fi multe alte priorităţi: de la alei găurite sau crăpate, până la malurile surpate ale lacului.

Un sistem de telegestiune, adică de supraveghere videocontrol şi de la distanţă a iluminatului public este pe lista de achiziţii a Administraţiei Lacuri-Parcuri.

Instituţia a cerut Primăriei 
11 milioane de euro şi a promis că va moderniza Herăstrăul, însă doar în privinţa lămpilor, care nu ar mai respecta standardele tehnologice, pentru că ar emite vapori toxicii şi ar consuma prea mult.


Parcul Regele Mihai I, fost Herăstrău, este cel mai mare din Capitală, cu 187 de ha. Potrivit unui proiect deja aprobat de Consiliul General, municipalitatea ar urma să cheltuie 52.215.500 de lei pentru a schimba reţeaua electrică subterană, pentru a înlocui stâlpii, sistemul de iluminat şi a instala camere video.

Pentru că parcul este monument istoric de categoria A, toate intervenţiile trebuie aprobate în prealabil de Ministerul Culturii.

Administraţia Lacuri şi Parcuri a cerut aprobări de la Cultură... însă a primit un aviz favorabil doar pentru: “intervenții la rețeaua electrică subterană folosind traseele existente... fără avizarea echipamentelor supraterane (stâlpi etc.), pentru care se va depune spre avizare un studiu istoric, peisagistic și de impact vizual.”

Adică înlocuirea stâlpilor nu intră între lucrările avizate de Ministerul Culturii. În aceste condiţii opoziţia este hotărâtă să ceară anularea proiectului.

Citește și:

Protestatarii #Rezist au dat alarma, după ce Rareș Bogdan a părăsit Realitatea TV! Cine va mai fi interzis la postul lui Cozmin Gușă

Avertisment pentru toți românii! Operatorii de telefonie mobilă trag un semnal de alarmă

Surpriză! Cine este Mircea Drăghici, propunerea PSD la Ministerul Transporturilor și ce avere are acesta
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri