Se zdruncină magistratura după cazul Țăndărei!
Silvia Tăbușcă, președintele Centrului European pentru Educație și Cercetare Juridică (ECLER), director al Centrului de Drepturile Omului și Migrație, solicită demisia din magistratură a procurorului DIICOT Olga Vrînceanu, cea care a instrumentat dosarul Țăndărei, soldat cu achitări pe linie cu motivarea ”fapta nu există”, în vreme ce britanicii i-au prins demult și condamnat pe membrii rețelei din UK, informează G4media.ro.
Tăbușcă este de părere că procurorul de caz nu ar fi administrat corect probele trimise de autoritățile britanice. În plus, instanța de fond, Tribunalul Harghita, a tergiversat procesul până o parte dintre acuzații s-a prescris. Tăbușcă spune și că statul român a eșuat în protejarea victimelor minore ale traficului de copii din cazul Țăndărei astfel încât acestea să nu intre în sfera de influență a presupușilor trafcanți și să fie ”pierdute”, adică să nu mai fie găsite și să nu mai poată să își susțină mărturia în instanță.
Luni, Curtea de apel Mureș i-a achitat pe cei 25 de inculpați din cazul „Țăndărei” de trafic de minori în UK cu motivarea ”fapta nu există”.
Vezi și
EXCLUSIV Gest uimitor făcut de Marcel Vela: ‘Am refuzat’
E oficial! Guvernul Orban îngroapă unul dintre cele mai ambiţioase proiecte ale Guvernului Dăncilă
EXCLUSIV Guvernul Orban a promis că elimină pensiile speciale! Ce înseamnă măsura – Suma care intră în Bugetul de Stat
Se zdruncină magistratura după cazul Țăndărei! I se solicită să-și facă harakiri
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

16:06Actual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

circa 1 oră în urmăActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

17:38Actual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății
Articole Similare

circa 1 oră în urmăActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

17:38Actual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

16:06Actual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual



