Premierul Viorica Dăncilă are, începând de astăzi, un nou șef de Cabinet. Potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial, Iuliana Mihaela Zobuian este noul director al Cabinetului Dăncilă.
Mihaela Zobuianu a fost director de cabinet al lui Liviu Dragnea în perioada în care acesta ocupa funcția de ministru al Dezvoltării. Mai mult, aceasta a fost martor în dosarul Referendumul, în care liderul PSD a fost condamnat definitiv pe 22 aprilie la 2 ani de închisoare cu suspendare.
Aceasta i-a luat apărarea șefului PSD, lăsând să se înțeleagă faptul că Dragnea nu este responsabil pentru trimiterea unor mesaje considerate incriminatoare de către procurori.
De asemenea, noul director al Cabinetului Dăncilă a fost membru al Consiliului de Administratie al Agentiei Nationale pentru Cadastru, în anul 2016.
Potrivit ultimei declarații de avere, Mihaela nu deține bunuri pe numele său. În schimb, aceasta deține două conturi la BCR. Un cont curent în care deține suma de 9 500 de lei și un depozit bancar de 180 000 de lei.
Zobuianu primea ca administrator și membru în consiliul de administrație la Iprochim SA o indemnizație netă în valoare de 5.877 de lei în 2015. Ca membră în CA al ANCPI (Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară), aceasta avea o indemnizație netă de 20.366 de lei.
Fiind membră în adunarea generală a acționarilor (AGA) de la CNCIR (Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor De Ridicat şi Recipientelor Sub Presiune), Mihaela primea o indemnizație netă de 16.212 lei.
Vezi și Guvernul dezvoltă PROPRIUL LANȚ de benzinării! Unde vor fi amplasate cel puțin 1.000 de stații de alimentare și când vor fi GATA
Totul se schimbă de la 1 iunie: Ce trebuie să știe toți șoferii
Ea este noua șefă de Cabinet a Guvernului Dăncilă! Cât de bogată este și ce legătură are cu liderul PSD, Liviu Dragnea
Trending

08 febPolitica
Rebelul Toma de la Buzău îl ia peste picior pe Sorin Grindeanu. Șeful PSD, acuzat că a intrat într-o etapă de „supraviețuire”

08 febEntertainment
Poze rare cu prima soție a lui Ilie Bolojan. Florentina i-a stat alături premierului vreme de două decenii

08 febActual
Academicienii României, apel disperat la Parlament. Proiectul de lege care le dă fiori minților luminate ale țării

08 febActual
Masoneria din România abonată la banii statului. Politicieni și oameni de afaceri fac parte din Lojă

08 febActual
14 stații Metrorex noi în tot Bucureștiul. Noua hartă a metroului din Capitală e mult mai mare ca până acum

08 febActual
Gara din Brașov, victimă a unui Dorel original. Oamenilor nu le-a venit să creadă când au văzut

08 febActual
Istoricul Thierry Wolton a analizat România. Concluziile francezului: „O diferenţă foarte importantă între comunismul lui Ceauşescu şi lumea de azi”

08 febActual
Iarna se întoarce în forță în România. ANM anunță vreme rece și vânt în următoarele zile în cele mai multe zone ale țării

08 febActual
ANM anunță temperaturi de până la minus 15 grade și viscol la munte

08 febEntertainment
„Colivă nu se mănâncă”. Sofia Vicoveanca, primele gânduri după infarctul care a pus-o la grea încercare
Articole Similare

08 febEconomie
Atenționarea lui Mugur Isărescu dă fiori. România se află într-o situație delicată din punct de vedere economic

07 febEconomie
BNR avertizează asupra riscurilor economice din 2026. Ce spun băncile despre taxe, credite și piața muncii
07 febEconomie
Greșeală de 44 de miliarde de dolari: O bursă crypto a trimis din greșeală o avere utilizatorilor săi

06 febEconomie
Majorările de taxe din 2025 au adus încasări record la bugetul de stat

06 febEconomie



